OPEC a ajuns la un acord privind reducerea producției de tiței. Statele din Golf și partenerii săi doresc, de fapt, o creștere a prețului la baril

Nu s-a hotărât, deocamdată, cu cât va fi redusă producția. Se așteaptă un acord și din partea Rusiei, care nu face parte din organizație, dar a cărei contribuție este importantă pe piață.
OPEC și partenerii săi numără 20 de țări care, în prezent, reprezintă mai mult de jumătate din oferta mondială de petrol.
Grupul este constrâns de un acord privind limitarea producției, încheiat acum doi ani.
Înaintea reuniunii de la Viena, președintele american, Donald Trump, a cerut organizației să nu provoace o creștere a prețului petrolului care i-ar putea afecta pe consumatorii din întreaga lume.