Consiliul de Securitate al ONU îşi exprimă „sprijinul deplin” pentru Guterres, declarat „persona non grata” de Israel
Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat joi „sprijinul deplin” pentru secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, pe care Israelul l-a declarat „persona non grata” cu o zi înainte pentru că nu a condamnat imediat atacul cu rachete iranian, relatează AFP.
Fără a menţiona Israelul, cei cinci membri permanenţi ai Consiliului ONU şi ceilalţi zece membri nepermanenţi „au subliniat necesitatea ca toate statele membre (ale ONU) să aibă o relaţie productivă şi funcţională cu secretarul general şi să se abţină de la orice acţiune care subminează activitatea sa şi cea a serviciilor sale”.
Şi „orice decizie care nu implică secretarul general al ONU sau Naţiunile Unite este contraproductivă, mai ales în contextul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu”, au avertizat cele 15 ţări, între care Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie şi Franţa, într-o declaraţie scrisă a Consiliului, prezidat în octombrie de Elveţia.
Relaţiile dintre ONU şi Israel – un stat creat printr-o rezoluţie a Naţiunilor Unite, adoptată în 1947 – sunt dificile şi la cel mai scăzut nivel din 7 octombrie 2023, data atacului fără precedent al grupării Hamas care a declanşat războiul din Gaza.
În mijlocul unei explozii de violenţă în Orientul Mijlociu de la sfârşitul lunii septembrie, Antonio Guterres a fost declarat miercuri „persona non grata” de către Israel. Şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, l-a criticat pentru că nu a „condamnat fără echivoc atacul odios al Iranului” de marţi şi îl acuză că este un „secretar general anti-israelian care îi sprijină pe terorişti, violatori şi criminali”.
Miercuri, în cadrul unei sesiuni foarte tensionate în Consiliul de Securitate, în prezenţa ambasadorilor israelian şi iranian, Antonio Guterres a „condamnat, încă o dată, cu forţă, atacul masiv cu rachete al Iranului asupra Israelului”.
Cu toate acestea, el a denunţat „ciclul îngrozitor” al violenţei într-o regiune aflată pe marginea „prăpastiei”. Preluare: Agerpres