Oligarhul Vladimir Plahotniuc, reținut la Atena. Era în tranzit spre Emiratele Arabe Unite
Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, a fost reținut la Atena, potrivit unui comunicat oficial transmis de Poliția Republicii Moldova.
„Canalele de comunicare oficială Interpol din Atena, Grecia, ne-au informat că au fost reținuți doi cetățeni moldoveni. Unul dintre aceștia este Vladimir Plahotniuc”, anunță Poliția într-un comunicat oficial.
Reținerea fostului politician moldovean vine după ani de căutări internaționale, Plahotniuc figurând pe lista roșie a Interpol. Autoritățile moldovene l-au acuzat de spălare de bani, corupție și implicare în furtul miliardului.
Fostul lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc, a fost reținut marți dimineață pe Aeroportul din Atena, împreună cu fostul deputat Constantin Țuțu, potrivit informațiilor transmise oficial de Interpol Atena și confirmate de surse TVR Moldova.
Cei doi se aflau în tranzit spre Emiratele Arabe Unite, țară unde Plahotniuc ar fi încercat să se stabilească în ultimii ani, după fuga sa din Moldova în iunie 2019.
Urmărit internațional pentru dosare de crimă organizată și spălare de bani
Vladimir Plahotniuc este inculpat în dosarul “Frauda bancară”, unde este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. În iulie 2023, dosarul disjuns în privința sa a fost transmis instanței, iar ancheta a fost finalizată în lipsa inculpatului, cu aprobarea instanței.
Potrivit Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova, Plahotniuc ar fi beneficiat de 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro din sumele sustrase fraudulos de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială.
Pașaport mexican și identități multiple
În martie 2025, autoritățile moldovene au aflat că Vladimir Plahotniuc a obținut un pașaport mexican, încercând astfel să eludeze sistemul internațional de urmărire. De asemenea, șeful Poliției din Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că Plahotniuc ar utiliza două identități furate, iar pe numele său a fost deschis un nou dosar penal pentru furt de identitate.
Alte cauze penale în care este vizat
Plahotniuc figurează și în alte dosare penale importante, printre care:
- Dosarul “Metalferos”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție
- Dosarul privind coruperea fostului președinte Igor Dodon, deschis în 2022
- Cazul privind procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte
Pe 15 februarie 2025, numele și fotografia sa au fost incluse oficial pe site-ul INTERPOL, în lista persoanelor urmărite la nivel internațional pentru arest și extrădare.

