Proiect: Șoferii care nu îşi plătesc amenzile de circulație riscă să rămână fără permise de conducere

4 aprilie 2022, 07:31

Potrivit proiectului, orice șofer sancționat va avea 60 de zile la dispoziție că să achite amenda luată în trafic. Dacă nu plătește rămâne fără dreptul de a conduce până când își achită obligația față de stat. Ideea nu a fost primită cu foarte multă deschidere.

”Nu sunt de acord. De ce? Deoarece permisul de conducere e un drept dobândit și trebuie să ți-l ia atunci când greșeșți cu ceva.”

”Poate nu am bani să o plătesc în timpul respectiv. Mi se pare o prostie. Șaizeci de zile, dar s-au scumpit toate, vă dați seama că traiul e cum e. Până la urmă oricum o plătim.”

”Nu, nu mi se pare prea dur, dacă nu știi să respecți legea trebuie să plătești cumva, nu?”

”Nu e în regulă. Trebuie să ne aresteze pe loc. Să ne aresteze pe loc, să ne bage în pușcărie și la tortură.”

Parlamentarii liberali care vor să modifice legea susțin că încearcă să rezolve astfel slaba colectare a sumelor din amenzile rutiere. Administrațiile locale nu-i pot obliga pe oameni să le achite dacă aceștia nu trec pe la primărie pentru diverse documente.

Florin Roman, deputat PNL: Asta e o practică extrem de generală. E mult mai mare numărul celor care nu-și plătesc decât numărul celor care achită. E vorba pentru prima dată și de o sancțiune, pentru că această sancțiune cu ridicarea permisului de conducere cred că îi va determina pe foarte mulți dintre cei care primesc amenzi și nu le plătesc să se gândească mult mai bine.

În prezent, cine primește o amendă contravențională are la dispoziție un termen de 15 zile pentru a achita jumătate din cuantum. Până în vara lui 2018 termenul era de 48 de ore în zilele lucrătoare.

Proiectul a fost înaintat Senatului pentru dezbatere.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite