Oana Pellea și Dan Condurache, distinși cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER
Oana Pellea a primit, luni seară, Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER. „Acest premiu vreau să-l dăruiesc din tot sufletul publicului pentru care am plecăciuni şi fără de care nu aş fi reuşit în această profesie”, a spus Oana Pellea.
Același trofeu UNITER pentru întreaga activitate l-a primit și actorul Dan Condurache, la evenimentul desfășurat la Sala „Ion Caramitru“ a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.
Și tot la Gala desfășurată la Teatrul Național din București, Cerasela Iosifescu a primit Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, titlu adus de rolul Iocasta din spectacolul „Oedip”, în timp ce Tudor Cucu Dumitrescu a fost răsplătit cu Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the angry inch”, text de John Cameron Mitchell, muzica și versurile Stephen Task, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu, decorul Adriana Grand, Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti.
Iată și alte câteva distincții:
Premiul pentru Cel mai bun spectacol a fost acordat producției „Antologia dispariţiei”, după proza de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
Premiul pentru Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”) a fost câștigat de Andrei Măjeri pentru regia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, dramatizare de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, scenografia Adrian Balcău, Teatrul Metropolis Bucureşti.
Premiul pentru Cel mai bun debut a fost câștigat de Ramona A. Niculae, pentru rolul Crina din spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul de la Mamaia” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu, scenografia, video, lighting design Miruna Croitoru, Teatrul de Stat Constanţa.
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar a fost câștigat de Mălina Lazăr pentru rolurile Copil, Fetiță, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil din spectacolul „Antologia dispariţiei”, după proza feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost câștigat de Miklós Bács pentru rolurile Primarul / Secretar al primarului din spectacolul „Rubedeniile”, după Móricz Zsigmond, regia László Bocsárdi, decorul József Bartha, costumele Zsuzsanna cs. Kiss, Teatrul Maghiar de Stat Cluj.
Premiul de Excelență „Ion Caramitru”: Valer Dellakeza, pentru o carieră excepțională, încununată cu rolul profetul Ieremia din spectacolul „Bros”, în regia lui Romeo Castellucci.
Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic este „Vara în care mama a avut ochii verzi” după romanul omonim de Tatiana Ţibuleac, dramatizarea și adaptarea radiofonică Magda Duțu, regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune.
Premiul pentru Cel mai bun spectacol de teatru de animaţie / teatru pentru copii a fost câștigat de „Poveşti invizibile” de Mihaela Michailov, direcția de scenă Selma Dragoș, spațiul și instalația tactilă Gabi Albu, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG Sibiu şi Centrul de Teatru Educaţional Replika Bucureşti.
Premiul special s-a acordat Operei Comice pentru Copii pentru coerența și consistența programelor de educație prin artă a publicului tânăr.
(sursa: Facebook.com/UNITERoficial)