Oameni izolați, drumuri și căi ferate acoperite de ape

30 iunie 2018, 15:45

Trotușul e amenințător. În Lunca de jos și Lunca de Sus a înghițit deja zeci de gospodării și a rupt drumul comunal.

Și cu căruța se înaintează greu prin sate. E a doua oară într-o săptămână când sunt inundații în această zonă.

E prăpăd și pe calea ferată. Linia care leagă Transilvania de Moldova, între Miercurea Ciuc şi Comăneşti, este blocată total. Un afluent al Trotuşului s-a umflat şi a acoperit totul cu aluviuni.

Nici pe șosea nu se circulă mai bine în zonă. Drumul Naţional care face legătura între Miercurea Ciuc şi Târgu Secuiesc este închis de dimineaţă. Carosabilul este acoperit cu apă de peste jumătate de metru pe mai multe tronsoane.

MIHĂILENI, HARGHITA

În comuna harghiteană Mihăileni, plouă neîntrerupt de trei zile. Pârâul Racu s-a umflat din cauza torentelor venite din munţi. Peste 80 de gospodării au fost traversate de puhoaie, toate fântânile sunt colmatate şi zeci de pivniţe au fost înghiţite de apă.

Apele revărsate au transformat carosabilul în albie pe mai bine de jumătate de kilometru.

Echipele de pompieri voluntari localnici lucrează neîntrerupt de la răsăritul soarelui pentru a stăvili furia apelor. Au adus peste 1.300 de saci cu nisip.

Codurile de ploi puternice sunt valabile până mâine dimineață.

 

BĂTRÂNI, PRAHOVA

Peste 100 de case din comuna Bătrâni sunt izolate. Apele învolburate au rupt drumul care leagă localitatea de satul învecinat pe o lungime de 50 de metri.

CALOMFIREŞTI, TELEORMAN

În Calomfirești și Ţigăneşti din județul Teleorman, oamenii sunt disperați după o noapte albă. Apele au început să se mai retragă, dar au lăsat în urmă pagube însemnate: case și bunuri distruse.

În total, 10 case și 200 de curți au fost inundate în cele două localități.

BRĂILA

Brăila s-a transformat în lac azi-noapte, după o ploaie torențială. Pompierii au intervenit în trei cartiere, unde mai multe case au fost inundate.

CARAŞ-SEVERIN

Viiturile au blocat, aseară, și traficul rutier pe Drumul Național 57 din sudul județului Caraș-Severin. În urmă ploilor torențiale s-au creat viituri puternice care au adus pe carosabil pietre, pământ și lemne.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite