O nouă dronă a fost depistată pe teritoriul Republicii Moldova. Peste 20 de cazuri s-au înregistrat în ultimii doi ani

Dronă. Arhivă
12 februarie 2025, 15:56 (actualizat 12 februarie 2025, 15:57)

O nouă dronă a fost depistată pe teritoriul Republicii Moldova, pe un câmp din preajma localității Salcia, raionul Taraclia. Potrivit primelor cercetări, aparatul nu ar avea atașat explozibil, relatează tvrmoldova.md.

Zona a fost izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozivă urmează să o investigheze în detaliu.

Poliția declară că nu există riscuri pentru siguranța cetățenilor din regiune.

Polițiștii fac apel la cetățenii care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol să nu se apropie de ele sau să nu le atingă și să anunțe imediat poliția la numărul de urgență.

În ultimii doi ani s-au înregistrat peste 20 de cazuri în care astfel de aparate de zbor au survolat ilegal teritoriul national al Republicii Moldova.

În 13 cazuri, specialiștii Centrului Tehnico-Criminalistic şi Expertize Judiciare al Poliţiei Naţionale au fost chemaţi să cerceteze drone, fragmente de rachetă sau alte piese ale unor aparate de zbor căzute în Republica Moldova.

Autorităţile de la Chişinău au condamnat în repetate rânduri violarea spaţiului aerian al ţării. De asemenea, recunosc că trebuie să întărească atât capacităţile de detectare, cât şi de doborâre ale unor astfel de ţinte.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite