O mașină electrică a ars în Capitală, cu două persoane înăuntru.  Pasagera din spate a murit, iar soțul ei a suferit arsuri

13 February 2026, 13:56 (actualizat 13 February 2026, 18:36)

O mașină electrică a ars în sectorul 6 al Capitalei, cu doi pasageri înăuntru. Vă avertizăm, sunt imagini şi informaţii cu impact emoţional! Femeia aflată pe locul din spate a murit, iar soţul ei a reuşit să scape cu viață în ultimul moment, dar a suferit arsuri. În România este primul deces cauzat de incendiul unei maşini electrice.

Incendiul violent a izbucnit la orele prânzului, pe un bulevard din sectorul 6 al Capitalei. Flăcările, de o violență extremă, au făcut ca din vehiculul electric să nu mai rămână nimic.

Femeia care a murit în incendiul mașinii electice avea 51 de ani. Este vorba despre primul deces cauzat în urma unui incendiu la o mașină electrică din România.

Polițiștii au restricționat traficul în zonă pentru ca pompierii și echipajele de prim ajutor să poată interveni. Din primele informaţii, mașină electrică arsă este fabricată în China. Și avea un loc în față, pentru șofer, și un loc în spate, pentru pasager.

Cauzele incendiului nu sunt cunoscute deocamdată, dar experţii avansează o ipoteză cutremurătoare. Sorin Ene – expert condus preventiv: În momentul în care sunt detectate de calculatoarele mașinii anumite defecțiuni, acestea intra în regim de avarie, uneori blocând sistemul de deschidere a ușilor. Panica punând stăpânire pe pasageri, e destul de dificil să fii lucid. Cel mai bine e să ai la îndemână un instrument de spargere a geamurilor. E un instrument care permite și tăierea centurilor de siguranță.

Crina Esanu, purtător de cuvânt, Poliția Capitalei: Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea unității de parchet competente în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului. Șoferul autoturismului, un bărbat de 56 de ani, a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni, unde primește îngrijiri de specialitate.

———————————————-

O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.

“Incendiul s-a manifestat generalizat la un autovehicul electric. În momentul de faţă, incendiul este lichidat, iar echipajele lucrează în continuare pentru răcirea zonei de intervenţie”, a informat Biroul de presă al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Cea de-a doua victimă, conducătorul autovehiculului, un bărbat care a suferit arsuri pe suprafaţa corpului, a fost asistat medical la faţa locului şi ulterior transportat la spital.

La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând şi alte trei maşini aflate în proximitate.

În zonă sunt prezente echipaje ale Brigăzii Rutiere, pentru asigurarea măsurilor de siguranţă şi pentru fluidizarea traficului.

“În interiorul autoturismului de la care a pornit incendiul a fost identificată o femeie. Din păcate, în ciuda eforturilor de salvare, a fost declarat decesul acesteia. Totodată, o altă persoană aflată în acelaşi autoturism a reuşit să se autoevacueze şi este evaluată medical la faţa locului, beneficiind de îngrijiri de specialitate”, a informat Biroul de presă al Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Din primele verificări a reieşit că incendiul ar fi izbucnit la un autoturism, flăcările extinzându-se ulterior la alte vehicule aflate în apropiere.

Cercetările sunt în desfăşurare, sub coordonarea unităţii de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite