O lebădă cu aripa ruptă, salvată de un ghid turistic şi un medic veterinar din Galaţi
O lebădă cu aripa ruptă, care se chinuia pe o baltă din judeţul Tulcea, a fost salvată de un ghid turistic şi un medic veterinar din Galaţi. Pasărea stătea împreună cu suratele sale, dar se chinuia să supraviețuiască în mediul natural.
Lacul Piatra Fetei din apropierea orașului Măcin a devenit casa pentru sute de lebede. Ele găsesc aici hrana din belșug însă pe timp de iarnă, când apa îngheață localnicii vin şi le lasă mâncare pe mal. Poate de aceea păsările accepta prezenţa oamenilor
Asta i-a ajutat mult pe cei doi temerari, George Nica şi Silvia Aftene, să se poată apropia de lebăda rănită şi sa o prindă. Pasarea era epuizată de durere şi efort şi aproape că a venit singură către salvatori.
Lebăda a fost dusă la cabinetul veterinar. Pentru ca are aripa ruptă, nu se va mai putea descurca în mediul natural. După tratament i se va găsi un loc într-un sanctuar pentru păsări.
Lebede multe sunt şi în Eforie Sud şi nu duc lipsă de vizitatori. A devenit o tradiţie ca în fiecare început de an să vină oamenii să le admire. Unii vin de la sute de kilometri distanță să le vadă de aproape și să le fotografieze.
Turiștii le aduc şi diverse preparate rămase de la revelion. Un gest frumos, nu şi sănătos pentru lebede.

