O învățătoare a fost reținută, apoi plasată sub control judiciar, după ce a agresat o fetiță de 10 ani

23 mai 2025, 14:23 (actualizat 23 mai 2025, 18:55)

O învaţătoare dintr-o comună clujeană este acuzată că a agresat o elevă de 10 ani. Femeia a fost inițial reținută pentru 24 de ore, iar apoi plasată sub control judiciar. Învăţătoarea nu mai are voie să predea, a anunţat Inspectoratul Scoalar Județean. Detalii cu puternic impact emoțional!

Incidentul s-ar fi întâmplat în data de 8 mai, în perioada în care elevii școlii din comuna Ciurila erau în Săptămâna Verde și merseseră la un loc de joacă.

Într-un comunicat, Parchetul a precizat că învățătoarea ar fi agresat-o fizic și verbal pe una dintre elevele sale în vârstă de 10 ani, ar fi tras-o de păr și ar fi târât-o câțiva metri, ar fi trântit-o pe un scaun și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare.

Inițial, învățătoarea, care are 53 de ani, a fost reţinută, iar ulterior a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

Inspectoratul Școlar Județean a precizat că până acum nu au existat plângeri privind un comportament agresiv al învățătoarei.

Acum, aceasta nu mai are voie să predea, iar contractul ei de muncă este suspendat.

Deocamdată, conducerea școlii nu a oferit un punct de vedere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite