O gravidă din Prahova a murit subit. Decesul a intervenit la câteva ore după ce fusese consultată de ginecolog

17 ianuarie 2020, 14:27

Femeia, în vârstă de 28 de ani, dintr-o cumună prahoveană, tocmai venise de la Maternitatea din Ploiești, unde a făcut controlul periodic. Era însărcinată în luna a nouă și urma să aducă pe lume primul ei copil.

Medicul a consultat-o și i-a spus că mai are câteva zile până va naște. A stat în spital în jur de 3 ore, pentru diferite teste, dar alte probleme medicale nu au fost identificate, astfel că tânăra a plecat acasă.

În aceeași zi, miercuri, spre seară, Mihaela l-a rugat pe soțul să o ajute să își aplice o crema împotriva durerilor, dar imediat după ce s-a ridicat, a căzut fără suflare la pământ. Echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentur a o salva.

Ancheta va stabili toate circumstanțele care au dus la moartea femeii, dar și dacă această a primit toate serviciile medicale la maternitate.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite