O fetiţă de un an şi jumătate, cel mai tânăr beneficiar al unui transplant hepatic din România
O fetiţă de un an şi jumătate este cel mai tânăr beneficiar al unui transplant hepatic din ţară. Familia unui tânăr de 27 de ani din Iaşi a fost de acord cu donarea de organe, iar copila care s-a născut cu probleme hepatice a primit o nouă şansă.
- Am fost bucuroasă, foarte bucuroasă, ca să fie mai bine puțin. Mi-a fost puțin frică, că se întâmplă ceva cu ea. Dar nu a fost nimic. A fost totul bine. Am văzut-o, e bine.
Mama fetiţei a avut emoţii uriaşe în timpul operaţiei. La vârsta de 2 luni, micuţa a fost diagnosticată cu atrezie biliară, iar de atunci boala s-a agravat.
La finalul anului trecut, a ajuns pe lista de aşteptare de la Centrul de Transplant de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.
Andreea Moga, chirurg, Chirurgie Pediatrică, Spitalul Grigore Alexandrescu: Fără această operație șansele la viață sunt extrem, extrem de mici. Din punctul nostru de vedere, în momentul acesta suntem bine.
Operaţia de transplant nu a fost simplă, dar a decurs bine.
Andreea Moga, chirurg, Chirurgie Pediatrică, Spitalul Grigore Alexandrescu: Cea mai mare dificultate cu care ne consultăm este calibrul vaselor, la copilul mai mic vasele sunt de dimensiuni mult mai mici și, atunci, din punct de vedere tehnic, lucrurile sunt mai dificile, dar a mers foarte bine.
Daniela Mălureanu, medic coordonator bloc operator, Spitalul Grigore Alexandrescu: Lucrul cu copiii mici și cu familiile lor este viața noastră. Am ales acest drum în speranța de a le aduce zâmbete. Bucuria este încă şi mai mare să ajutăm copiii care altă dată se operau în alte țări. Acum, chiar dacă este pentru prima dată pentru noi, este o fericire imensă. Minunat este.
Şansa la viaţă pentru această fetiţă de doar un an și jumătate a venit de la familia unui tânăr de 27 de ani, în moarte cerebrală, care a fost de acord cu donarea de organe.
Chirurgul Vlad Braşoveanu a plecat la Iaşi şi a adus o parte din ficatul tânărului, cu elicopterul, la Bucureşti.
De la acelaşi donator au fost prelevate şi 8 țesuturi, os și tendon. Din echipa de prelevare au făcut parte și doi medici rezidenți.
Rareș Sandu, medic rezident, echipa de transplant: În chirurgia pe care o practicăm, tot ce am recoltat va fi folosit pentru tot ce ține de proteze și șold, genunchi.
Decizia familiei donatorului de 27 de ani a făcut posibile încă 2 transplanturi renale, unul hepatic, două de cornee la noi în ţară şi unul de cord în Italia.

