O biserică din Roma în care „moartea se holbează” la turiști este decorată cu 4000 de schelete. „Ceea ce sunteți voi acum, am fost și noi; ceea ce suntem noi acum, veți fi și voi”

18 februarie 2023, 15:58

Pe Via Veneto nr. 27 se află Chiesa di Santa Maria Immacolata, sau Biserica Sfintei Fecioare a Imaculatei Concepții. Este o biserică istorică a capucinilor, un ordin catolic înființat în secolul al XVI-lea. Frații săi sunt dedicaţi Evangheliei. Se îmbracă exclusiv în tunici maro și fac jurăminte de sărăcie, castitate și ascultare.

Sub biserică se află o criptă în care au fost înmormântați aproape 4.000 de frați capucini. Scheletele lor împodobesc pereții și tavanele, ca niște picturi 3D. Chiar și candelabrele sunt făcute din oase.

Se estimează că peste 200.000 de vizitatori vin în fiecare an să viziteze această biserică. Marchizul de Sade a făcut o vizită aici în 1775. El a spus „nu am văzut niciodată ceva atât de impresionant”, o laudă venită din partea unui libertin francez, care a dus o viață atât de depravată încât cuvântul „sadism” a fost inventat după el.

Aproape un secol mai târziu, în 1867, un scriitor american în devenire a vizitat biserica. „Aici este un spectacol pentru nervi sensibili!” a exclamat Mark Twain, impresionat de „ororile sale pitorești”.

Cripta nu și-a pierdut nimic din mistica sa de când Twain a vizitat-o.

Astăzi, vizitatorii trebuie să treacă mai întâi printr-un muzeu. Taxele de intrare la muzeu și criptă ajută la finanțarea diferitelor misiuni ale capucinilor din întreaga lume, dar şi la întreținerea operele de artă din biserică.

În muze este istoria capucinilor, plin de artefacte – inclusiv mătănii și instrumente de penitență – și o pictură originală a lui Caravaggio, Sfântul Francisc în meditație, care îl înfățișează pe sfântul patron al capucinilor scăldat în clar-obscur, sau contraste de lumină și umbră, privind senin în timp ce ține în mână un craniu.

Lucrarea reflectă abordarea capucinilor față de moarte. Pentru ei, din moment ce viața veșnică îi așteaptă pe toți cei care îl acceptă pe Hristos, aceasta nu este ceva de care să ne temem, ci mai degrabă de îmbrățișat. Aici se află adevăratul scop al criptei: să îi facă pe oameni să se simtă confortabil cu moartea. Alte cripte capucine, la Palermo, în Italia, și la Viena, au același scop. Dar cea din Roma este cea mai spectaculoasă – și este încă folosită. În fiecare an, de Ziua Tuturor Sufletelor (2 noiembrie), frații capucini țin o slujbă acolo jos.

Muzeul, care a fost deschis în 2012, încearcă să explice misterul modului în care a fost construită cripta.

În anul 1624, ordinul capucinilor era în plină expansiune şi era momentul pentru un sediu mai mare. Cardinalul Antonio Marcello Barberini i-a cerut ajutor fratelui său mai mare, Papa Urban al VIII-lea.

Sfântul Părinte i-a dat lui Barberini un teren în Roma pe care să construiască o nouă biserică. El a venit chiar pe șantier pentru a binecuvânta piatra de temelie.

Impozanta clădire a fost finalizată în 1631. A apărut o întrebare: Ce să se facă cu rămășițele clericilor îngropați în vechea mănăstire capucină? S-a hotărât să fie scoase și depozitate într-o încăpete de sub noua biserică. Timp de peste un secol, frați capucini din întreaga lume au fost înmormântați acolo.

Apoi, la mijlocul secolului al XVIII-lea, cineva a decis să fie creativ, iar cripta a fost transformată în ceea ce este astăzi. Cercetătorii nu știu cu siguranță cine a fost responsabil.

Italienii spun că ideea ar aparţine unui artist genial care a comis o crimă oribilă și care a găsit un refugiu sigur printre capucini. Lucrând la acest altar macabru a fost modul său de a-și cere iertare de la Dumnezeu.

Oricât de ispititoare ar fi, această poveste pare improbabilă.

O ipoteză mai credibilă a fost avansată de Rinaldo Cordovani, călugăr capucin și istoric. „Este probabil”, scrie el în broșura muzeului, „ca acest decor să fie opera unuia dintre artiștii capucini care erau prezenți în mod obișnuit în mănăstire, ajutați de diverși meșteri, de asemenea frați”.

(w460) Cripta Cap

Dar cine ar putea fi acest artist capucin? Marchizul de Sade, dintre toți oamenii, ar putea deține cheia. În jurnalele sale de călătorie, el a scris că „un preot german … a realizat [monumentul] funerar”. Cordovani crede că Sade vorbea despre un capucin vienez pe nume Norbert Baumgartner, care a petrecut ceva timp la Roma în secolul al XVIII-lea. Dacă este așa, Baumgartner merită să fie cunoscut drept un artist magistral.

Pentru că asta este în cele din urmă această criptă: o operă de artă. Și, ca toate marile opere de artă, spune o poveste captivantă. Este una care vorbește despre esența experienței umane, care este impermanența.

Așa cum spune Cartea Genezei: „Căci ești țărână și în țărână te vei întoarce.”

Cripta este împărțită în șase alcove, de-a lungul cărora trece un coridor îngust, presărat cu ferestre.

În primul alcov se află rămășițele unui călugăr capucin ținând o cruce de lemn, o ramă de ușă făcută din maxilare și vertebre, un ceas făcut din oase de picioare și degete și un craniu din care ies două aripi. Pe tavan, este scheletul unui copil. Se spune că este cel al unui bebeluș din familia Barberini.

În celelalte, se văd schelete de capucini pe paturi de oase. Pelvisul este atașat de omoplați, iar maxilarele sunt aranjate în triunghiuri. Craniile sunt îngrămădite unele peste altele. Unele ansambluri au semnificații ezoterice.

Un semn aflat într-una dintre alcove are un mesaj de la frați pentru noi, din trecut spre prezent, de la morți spre vii: „Ceea ce sunteți voi acum, am fost și noi; ceea ce suntem noi acum, veți fi și voi.”

Cripta este ceea ce se numește un memento mori (în latină, „amintește-ți că vei muri”), un memento fizic care ne amintește că viața este limitată și că toți ne vom întâlni cu moartea. Întâlnirea poate fi mâine sau peste 80 de ani.

Într-o mică capelă de marmură, deasupra altarului este atârnată o pictură înfățișând-o pe Fecioara Maria și Pruncul Iisus salvând sufletele din purgatoriu. Apoi Într-o altă nișă, înconjurată de cranii și oase, este atârnată o pictură cu o scenă biblică: Hristos îl învie pe Lazăr din morți. Mesajul este clar și răspicat. După moarte va veni învierea.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite