Nunțile personalizate sunt la modă anul acesta. Destinații exotice pentru luna de miere

Nunţile cu fast, cu sute de invitaţi, candy bar şi tradiţionalul meniu cu cel puţin trei feluri de mâncare sunt de domeniul trecutului. Viitorii miri vor, mai nou, să petreacă cea mai importantă zi din viaţa lor de cuplu în aer liber, alături de rudele şi prietenii apropiaţi. Anul acesta, tinerii îşi doresc nunţi personalizate, chiar dacă îi costă mai mult.
Maria a probat nenumărate rochii de mireasă în ultimele luni. Împreună cu viitorul soţ, a profitat de faptul că, în acest weekend, a avut loc primul târg de nunţi din Capitală. Au venit să îşi caute ţinutele, al căror preţ ajunge să fie redus chiar şi 40% faţă de cel din magazinele de profil.
În funcţie de cum arată rochia miresei, îşi alege şi mirele costumul. Viitorii miri vor ca întregul eveniment să fie unic: de la locaţie, meniu şi chiar album foto.
Locaţii în aer liber, pe malul mării sau lângă o pădure sunt cele mai căutate pentru ceremonie şi petrecerea de nuntă. Meniul într-o astfel de locaţie pleacă de la 150 de euro de persoană.
Şi cum luna de miere este la fel de importantă ca nunta, planurile pentru această vacanţă se fac tot din timp.
Nunta perfectă costă chiar şi cu 30% mai mult faţă de anii trecuţi. Cei care nu s-au hotărât încă, mai pot face o încercare în luna martie, atunci când târgul de nunţi va fi organizat din nou.