Noul stadion al lui Dinamo București se va numi „Mircea Lucescu”

Noul stadion al lui Dinamo București se va numi „Mircea Lucescu”
9 April 2026, 12:44

Cătălin Predoiu, Ministrul de Interne al României a venit la Arena Națională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Acesta a anunțat că noul stadion al lui Dinamo București se va numi „Stadionul Dinamo Mircea Lucescu”

 „Ministerul Afacerilor Interne, precum și clubul Dinamo București, întreaga suflare a marii familii a Ministerului Afacerilor de Interne și eu personal exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârșit și patriotul Mircea Lucescu, precum și regretul profund pentru plecarea prematură a dumnealui din această lume.

Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc și profesia de antrenor de fotbal și a devenit o valoare națională, recunoscută în toată lumea. În chip de respect pentru aceste lucruri minunate, pe care marele Mircea Lucescu le-a făcut în țara noastră, dar și în fotbalul mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al clubului Dinamo –  Stadionul Dinamo Mircea Lucescu. Dumnezeul să-l odihnească în pace și liniște pe marele Mircea Lucescu!”, a declarat Cătălin Predoiu în fața Arenei Naționale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite