Noul secretar american al Apărării, Pete Hegseth, va face un turneu în Germania, Belgia şi Polonia. Oficialul nu are în agendă Conferinţa de Securitate de la Munchen

Noul secretar american al Apărării, Pete Hegseth, va efectua săptămâna viitoare un turneu în Germania, Belgia şi Polonia, a anunţat Pentagonul.
El va pleca luni de la Washington către Germania, unde va vizita cartierul general al Comandamentului american pentru Europa de la Stuttgart şi centrul de comandă al armatei americane responsabil pentru Africa. Secretarul Apărării va discuta acolo cu ofiţeri americani, care îi vor raporta ultimele informaţii operaţionale.
Pete Hegseth va participa apoi la Bruxelles la reuniunea miniştrilor Apărării din statele NATO şi la o reuniune a ţărilor care susţin Ucraina în războiul cu Rusia.
Obiectivele discuţiilor de la Bruxelles sunt creşterea cheltuielilor militare, consolidarea leadership-ului european şi extinderea capacităţilor industriei de apărare atât în Europa, cât şi în SUA, afirmă Pentagonul.
În plus, secretarul american al Apărării doreşte să reafirme cu ocazia acestui turneu „angajamentul preşedintelui american Donald Trump pentru o încheiere pe cale diplomatică a războiului din Ucraina cât mai rapid posibil”.
În Polonia, Pete Hegseth se va întâlni cu responsabili de rang înalt şi va vizita trupe americane staţionate în această ţară.
Potrivit Pentagonului, Polonia va fi „ultima sa oprire” în acest turneu. Acest lucru ar putea însemna că noul secretar american al Apărării nu are în vedere să participe la Conferinţa de Securitate de la Munchen, care începe vinerea viitoare.
Preluare: Agerpres