Noul lider suprem este “teafăr şi nevătămat” în pofida rănilor suferite, anunţă fiul preşedintelui Iranului
Noul lider suprem iranian Mojtaba Khamenei este “teafăr şi nevătămat” în pofida rănilor suferite, a anunţat miercuri fiul preşedintelui iranian pe contul său de Telegram, relatează AFP.
“Am auzit informaţiile potrivit cărora Mojtaba Khamenei a fost rănit. Am întrebat prieteni care au conexiuni. Mi-au spus că, mulţumită lui Dumnezeu, este teafăr şi nevătămat”, a postat Yousef Pezeshkian, care este consilier guvernamental.
Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit în timpul raidului în care a fost ucis tatăl său în prima zi a ofensivei israeliano-americane, pe 28 februarie, dar nu se cunosc amănunte privind gravitatea rănilor sale şi nu a apărut între timp în public.
Televiziunea de stat l-a numit pe Mojtaba Khamenei un “veteran rănit al războiului de Ramadan”, dar nu a precizat niciodată ce răni a suferit, informează cotidianul Times of Israel pe site-ul său. New York Times a relatat anterior că Mojtaba Khamenei a suferit rănit la picioare în ziua în care tatăl său a fost ucis într-o lovitură aeriană.

