Nou record negativ de îmbolnăviri cu COVID-19. Potrivit autorităților, dacă nu respectăm regulile sanitare vom avea 2.000 de îmbolnăviri pe zi
În urmă cu o săptămână, România număra pentru prima dată, într-o singură zi, peste 1700 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Acum, din cele peste 24 de mii cinci sute de teste prelucrate, 1.767 au ieșit pozitive. 17% dintre noii pacienți, și cei mai mulți, sunt din București.
Adrian Streinu Cercel: „Creşterea are în spate o perioadă de incubaţie care este variabilă între 4 zile şi respectiv 14 zile şi se ştie cât se poate de clar că de la o persoană infectată în decurs de 4 zile vom mai avea încă circa 3, alte persoane infectate şi aşa se face că într-un decurs de 12 zile de la o singură persoană infectată am putea avea circa 40 de cazuri. Lumea trebuie să înţeleagă că purtarea măştii este cea care va face diferenţa.”
Așa am putea să avem mai puține cazuri de la mijlocul lunii viitoare. În plus, masca și regulile sanitare ne-ar ține departe de o nouă perioadă similară stării de urgență.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Nu nu mă aștept la un lockdown, eu mă aștept ca toată lumea să respecte niște reguli și niște precauții. Atât timp cât nu le respectăm, putem avea tot felul de scenarii. Dacă nu respectăm acele lucruri vom vedea o creștere până spre 2000 de cazuri pe zi.”
9 din 10 români spuneau la începutul lunii iulie că starea de urgență i-a afectat. Activitățile din mai multe domenii au fost pur și simplu închise. Iar altele au supraviețuit cu greu.
România a depășit 116 mii de cazuri de COVID de la începutul epidemiei. Peste 93 de mii de persoane s-au vindecat. 4.550 de persoane au murit.
A vorbit despre acest subiect invitatul de miercuri seara la #temazilei, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.