Sâmbătă 7 iunie 2025 | București 30˚C / Senin

Norvegia a decis să doneze Ucrainei șase avioane de luptă F-16

Avion F-16/ Profimedia Images
Avion F-16 / Profimedia Images
10 iulie 2024, 16:33

Norvegia a decis să doneze Ucrainei șase avioane de luptă F-16, livrările urmând să înceapă în acest an, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Stoere într-un comunicat de presă.

Anunțul a fost făcut în timp ce aliații NATO s-au reunit la Washington pentru un summit anual, asistența pentru Ucraina fiind pe primul loc al agendei.

Oslo și-a confirmat încă de anul trecut intenția de a dona Ucrainei unele dintre avioanele sale F-16 fabricate în SUA, dar nu a dezvăluit până acum numărul acestora.

Presa norvegiană a relatat în aprilie că țara ar putea furniza Ucrainei 22 de avioane de luptă, deși doar 12 dintre acestea erau considerate a fi în stare de funcționare.

Norvegia și-a eliminat treptat flota de F-16 în favoarea unor avioane F-35 mai moderne.

„Capacitatea Ucrainei de a se apăra de atacurile aeriene este crucială în lupta sa împotriva Rusiei. Norvegia a decis acum să doneze Ucrainei șase avioane de luptă F-16”, a declarat Stoere.

„Planificăm să începem livrarea aeronavelor în cursul anului 2024”.

În afară de Norvegia, Ucraina urmează să primească peste 70 de avioane F-16 din Olanda, Danemarca și Belgia. Primele avioane daneze sunt așteptate să sosească deja în această vară, iar livrările ar trebui să continue în anii următori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite