Joi 19 iunie 2025 | București 32˚C / Senin

Noile impozite pe clădiri ar putea fi amânate. Ciucă: Analizăm, în funcţie de decizia din coaliţie, să prorogăm noul mecanism de calcul al impozitelor şi taxelor locale

30 august 2022, 16:37

Coaliția de guvernare va analiza propunerea primarilor de amânare a modificării modului de calcul al impozitelor pe proprietate, anunță premierul Nicolae Ciucă. Asta, după ce primarii s-au plâns că nu este timp suficient pentru a pune în aplicare această măsură. Unii specialiști cred însă că e vorba de presiuni electorale, mai ales că noile prevederi ar însemna taxe mai mari.

De la 1 ianuarie, clădirile ar urma să fie taxate în funcție de valoarea lor din grilele notariale. Acest lucru înseamnă taxe mai mari în multe situații, mai ales în orașele mari. Premierul admite că administrațiile locale ar avea nevoie de mai mult timp pentru a face modificările.

„Am avut ieri întâlnire cu Asociaţia primarilor de comune, Asociaţia primarilor de oraşe, de municipii şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Fiecare dintre ei au ridicat această problemă, prin care au scos în evidenţă că mecanismul care ar trebui pus în funcţiune odată cu acea prevedere din ordonanţă este cât se poate de complicat şi, practic, nu există timpul necesar astfel încât să existe o corelare între normele care sunt prevăzute în structurile notariale, cele care sunt prevăzute şi după care lucrează administrativ (…) în interiorul primăriilor şi la nivelul autorităţilor locale”, a afirmat Ciucă, la o conferinţă de presă, întrebat în legătură cu faptul că primarii au anunţat că au obţinut amânarea creşterii impozitelor şi taxelor conform Codului fiscal.

Ciucă a menţionat că problema va fi discutată în coaliţie pentru a se proroga această măsură.

„Ca atare, am preluat propunerea şi a rămas ca, împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei, să analizăm şi, în funcţie de decizia pe care o vom lua în coaliţie, să prorogăm, nu s-o anulăm, ci este vorba de o prorogare de termen”, a adăugat premierul.

Declarația vine după ce aleșii locali s-au plâns la întâlnirea de luni cu premierul că nu vor avea timp să actualizeze bazele de date cu noile informații în funcție de care va fi calculat impozitul.

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat după întâlnirea de la Guvern cu premierul că se va amâna intrarea în vigoare a zonei impozitelor şi taxelor locale din Codul fiscal.

„Am obţinut angajamentul premierului că se va amâna intrarea în vigoare a Codului fiscal până când aceste acte normative se vor pune în acord şi mecanismele de punere în practică a prevederilor vor fi clarificate. Este vorba de zona de impozitare, taxe locale din Codul fiscal, cu un an de zile”, a afirmat Boc.

Analiștii susțin însă că tocmai aceste modificări ar fi o soluție echitabilă de a aduce bani la bugetul de stat și că primarii cer o amânare doar din motive electorale.

Schimbările la Codul Fiscal sunt prevăzute într-o ordonanță de urgență aprobată în urma cu mai bine de o lună.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite