Nicuşor Dan: Voi face plângere penală împotriva Elenei Lasconi pentru fals şi înşelăciune

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat că nu s-a întâlnit cu generalul Florian Coldea decât în urmă cu zece ani şi a anunţat că, vineri dimineaţa, va face plângere penală împotriva liderului USR, Elena Lasconi, contracandidata lui în bătălia electorală, transmite Agerpres.
„Nu m-am întâlnit niciodată cu Florian Coldea, decât în contextul de acum zece ani pe care l-am menţionat de multe ori în spaţiul public. Nu m-am întâlnit niciodată cu Victor Ponta, decât la ceremonii oficiale, la evenimente oficiale, cu sute de persoane prezente. Acesta este adevărul. Voi face plângere penală, mâine dimineaţă, împotriva doamnei Elena Lasconi pentru fals şi înşelăciune. Este disperare în sistem şi din acest motiv apar toate aceste mizerii. Suntem avertizaţi că vor continua. Suntem aici să spunem oamenilor adevărul. De când a început această campanie, mai multe instituţii ale statului fie au acţionat împotriva noastră, fie au tolerat o campanie electorală dezechilibrată”, a spus Nicuşor Dan, joi seara, în cadrul unei conferinţe de presă.
Edilul general a negat informaţiile conform cărora ar fi avut de-a lungul timpului mai multe întâlniri cu Florian Coldea. El a reiterat de asemenea că singura întâlnire ar fi avut loc la Ambasada Franţei, în cadrul unei recepţii organizate de Ziua Naţională a Franţei, în urmă cu aproximativ zece ani. La eveniment au asistat mai multe sute de persoane.
„În cadrul acelei recepţii, eu mă îndreptam spre ieşire. Domnia sa era acolo. Am zis ‘Bună ziua!’, ‘Bună ziua!’ şi asta a fost tot. Mai departe întrebaţi-l pe domnul Coldea”, a completat el.
Nicuşor Dan a mai precizat că nu cunoaşte locul în care ar fi putut fi realizate imaginile, dar a anunţat că va trimite fotografiile la Institutul pentru Studii Criminalistice.
„Nu ştiu despre ce locaţie este vorba. Sunt patru imagini. Într-una din ele, mai largă, în care se vede… sunt eu. Nu îmi dau seama dacă sunt două imagini suprapuse sau e o singură imagine. Nu îmi dau seama unde se poate să fie imaginea asta. Şi mai este o imagine cu o persoană în depărtare. Nu cred că sunt eu acolo. (…) În poza frontală este posibil să fiu eu, e posibil să fie suprapuse mai multe imagini. Dar poza asta nu dovedeşte nimic cu privire la locaţie. Iar în cealaltă, nu ştiu…”, a spus Nicuşor Dan.
El a acuzat-o pe Elena Lasconi că „face jocul sistemului” de câteva zile.
„Eu când spun ‘sistem’ spun o gaşcă, care a capturat statul. (…) Elena Lasconi, pentru oricine se uită la politică, face jocul acestei găşti. (…) Anul trecut, când am decis să o susţin, jocul acestei găşti se orienta către o finală Ciolacu – Simion. Şi atunci eu am susţinut candidatul pe care îl creditam cu şanse pentru a opri această finală”, a arătat el.
În altă ordine de idei, Nicuşor Dan a criticat Autoritatea Electorală Permanentă pentru faptul că „nu a fost deloc echitabilă între candidaţi”. De asemenea, a acuzat existenţa unei campanii de presă în care „s-au spus minciuni peste minciuni”, fără ca CNA să intervină.
Candidatul independent i-a îndemnat pe românii din diaspora, unde a început deja procesul de vot, să aleagă „cu mintea şi cu inima”, deoarece România „îşi alege direcţia pentru mulţi ani de acum încolo”. El i-a mai îndemnat pe români „să nu voteze Rusia, să nu voteze sistemul”, ci schimbarea „înţeleaptă”.
Joi seara, candidatul USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a publicat o serie de fotografii prin care sugerează că ar fi existat o întâlnire a contracandidaţilor săi Nicuşor Dan şi Victor Ponta cu generalul Florian Coldea.
„În spiritul adevărului, cred că avem cu toţii nevoie de nişte explicaţii pentru aceste fotografii”, a scris Lasconi pe pagina sa de Facebook.