Nicușor Dan: Prioritatea principală în această perioadă este corectarea deficitului bugetar. Informațiile privind viitorul Guvern sunt speculații

Prioritatea principală în această perioadă este corectarea deficitului bugetar, iar dialogul cu partidele politice se va axa exclusiv pe identificarea soluțiilor în acest sens, a transmis marți președintele ales Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.
În plus, Nicușor Dan crede că elaborarea unui plan concret de măsuri pentru reducerea cheltuielilor publice este esențială și nu mai poate fi amânată.
Și pentru a elimina orice suspiciune, toate informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la structura viitorului Guvern sau la posibile nominalizări pentru funcțiile de ministru sunt, în acest moment, simple speculații.