Nicuşor Dan: Miercuri voi avea prima rundă de discuţii cu partidele în vederea formării noului Guvern. Programul consultărilor.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va începe miercuri discuţiile cu partidele parlamentare în vederea formării noului Guvern.
„Mâine, am stabilit un calendar, de la ora 9:00 până la ora 20:00, câte o oră şi jumătate fiecare. Am vorbit cu liderii la telefon şi, azi, echipa de la administraţie o să trimită oficial„, a declarat Nicuşor Dan, pentru presa prezentă în faţa casei în care locuieşte, întrebat dacă va începe negocierile cu partidele, scrie Agerpres.
„Este prima rundă de discuţii, de aceea ele sunt informale. Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale şi vor continua”, a precizat şeful statului, întrebat dacă va desemna un premier PSD în varianta în care social-democraţii vor pune condiţia să deţină postul de prim-ministru pentru a intra la guvernare.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele României, Nicușor Dan, a invitat, la Palatul Cotroceni, reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlamentul României, pentru consultări informale privind situația economică și politică a țării, în temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) din Constituția României.
Consultările vor avea loc miercuri, 28 mai 2025, după următorul program:
- Ora 09:00: Partidul Social Democrat (PSD);
- Ora 10:30: Partidul Național Liberal (PNL);
- Ora 12:00: Uniunea Salvați România (USR);
- Ora 13:30: Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
- Ora 15:00: Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
- Ora 16:00: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
- Ora 17:00: Partidul S.O.S. România;
- Ora 18:00: Partidul Oamenilor Tineri (POT);
- Ora 19:00: Parlamentari neafiliați.
