Nicuşor Dan: Lucrările la reţeaua de termoficare din cartierele Rahova, Ferentari, Sebastian, finalizate. Anul acesta vor fi finalizaţi 50 de km de conductă principală
„S-au închis lucrările la acest tronson de 13 kilometri din reţeaua de termoficare, 13 kilometri care deservesc Rahova, Ferentari, Sebastian. Sunt mai mult de 7.000 de apartamente care sunt deservite. În plus de asta, este pe magistrala dintre Progresul şi CET Grozăveşti, ceea ce înseamnă că în condiţiile în care nu funcţionează unul, e important ca dintr-o parte, prin acest segment, să treacă înspre apartamentele care sunt deservite în mod normal de celălalt CET”, a precizat Dan la o conferinţă de presă.
El a adăugat că noua conductă are o garanţie de 30 de ani şi o înlocuieşte pe cea care avea o vechime de peste 35 de ani, pe care s-au înregistrat multe avarii în ultimii ani.
„Este o conductă care avea mai mult de 35 de ani vechime şi unde au fost mai multe de 100 de avarii în ultimii ani. Acum avem o garanţie de 30 de ani, este o conductă preizolată şi nu o să mai fie probleme pentru acest cartier, cum n-au fost iarna asta. Din cei 13 kilometri, cam jumătate au fost magistrală şi pe ei s-a lucrat vara. Cealaltă jumătate… au fost aşa numite racorduri, adică conductele mai mici, care sunt din magistrală până în punctele termice şi aici s-a putut lucra şi iarna. S-au pus cam 6 km de aşa-numite provizorate, care sunt conductele provizorii pe care se asigură agentul termic”, a explicat edilul.
Potrivit acestuia, lucrările la acest tronson au durat doi ani, exact atât cât a estimat, iar în ultimii doi ani au fost finalizaţi peste 60 de kilometri de conductă principală.
„Ne-am întâlnit aici exact acum doi ani şi v-am spus că o să dureze doi ani (…). Am avut 28 de kilometri în 2021 şi 32 de kilometri în 2022, în 2023 probabil că s-au mai făcut vreo 4 – 5 – 6, cam aşa”, a conchis Nicuşor Dan.
Primarul general a estimat că, anul acesta, vor fi finalizați 50 de kilometri de conductă pricipală.
Nicușor Dan: ”Eu sunt optimist pt ca s-a stabilizat piata, inclusiv pe partea de furnizare conducte. Mai avem cele 3 santiere pe care am fost anul trecut, cel din Pantelimon, cel de la Oraselul Copiilor si cel de la zona Guvern-Amzei-Mihalache. Cele două: Pantelimon- Orașelul Copiilor se vor termina anul asta. Cel din Amzei-Mihalachen, nu, dar vor continua lucrările. O sa mai deschidem un santier în Bulebardul Timișoara care e foarte afecta. Și mai deschidem un santier în Colentina. Astea sunt cu bani ai municipalitatii si Ministerului Dezvoltării.”