Ministrul Apărării, despre avionul Spartan: Nu a fost o defecțiune, ci vremea. Costuri de 6 ori mai mici decât un avion privat

8 January 2026, 14:43 (actualizat 8 January 2026, 15:48)

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns miercuri seară, la Bucureşti, după mai bine de 7 ore petrecute în aeroport, în capitala franceză. Aeronava militară C-27J Spartan cu care s-a deplasat la reuniunea Coaliţiei de Voinţă nu a putut decola din cauza stratului de zăpadă de pe pistă. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a făcut declarații, pe această temă.

Declarații ale ministrului Apărării:

  • Aeronava nu a decolat marți seara, așa cum a fost inițial programat, pentru că condițiile meteorologice de la București, în momentul în care aeronava marți seara ar fi trebuit să aterizeze, erau sub nivelul pentru care aparatul de zbor spartan al Ministerului Apărării este dotat să aterizeze. 
  • Și anume, dacă plafonul de nor este mai jos de 60 de metri și dacă vizibilitatea este la sub 600 de metri, acest aparat de zbor nu poate ateriza, mai ales în condițiile în care la bord este președintele României.
  •  Este un aparat de zbor configurat pentru misiuni militare, aterizează și în condiții meteorologice mai proaste decât cele de minimă siguranță, însă nu se întâmplă lucrul ăsta cu președintele la bord. 
  • De ce nu a plecat în a doua zi imediat de dimineață? Este pentru că starea aeroportului nu a permis decolarea. Avionul a fost pregătit, avionul nu are absolut nicio problemă, însă ninsorile, cu nevoia de degivrare, cu capacitatea aeroportului de a degivra și de a elibera pista de zăpadă, nu au permis rulajul pe pistă. 
  • De ce nu a aterizat din nou, marți seara, având în vedere că am verificat la ROMATSA, în intervalul în care avionul prezidențial era programat să aterizeze și nu a aterizat pentru că n-a plecat, în două ore au aterizat 16 avioane comerciale – Este pentru că aceste avioane comerciale au avut caracteristici tehnice care să permită aterizarea sub plafonul de 60 de metri.
  • Sunt avioane care permit aterizarea la 0 metri plafon și la 0 metri vizibilitate. Avionul Spartan nu are aceste caracteristici.
  • Că ar trebui ca Administrația Prezidențială să aibă un astfel de avion este un aspect pe care îl consider necesar și pentru care Ministrul de Finanțe, premierul României vor analiza în perioada imediat următoare, ce disponibilitate bugetară pentru achiziția unui astfel de avion se va putea în perioada următoare. 
  • Acum, referitor la costuri, căci aici am auzit o dimensiune mare de dezinformare, am verificat punctual. Există două componente a acestor costuri de zbor. O componentă a costurilor directe, care pentru zborul la Paris de acum 3 sau 4 săptămâni, cu care am zburat și eu împreună cu domnul președinte Nicușor Dan, costurile directe pentru penultimul zbor la Paris, că pentru acesta încă nu a venit factura, au fost de 6720 de euro. Și asta înseamnă combustibilul, taxele de aeroport, diurna piloților. 
  • Pe lângă aceste costuri, mai există o componentă de costuri indirecte, care înseamnă uleiuri schimbate, filtre, costuri de mentenanță, aceste costuri, dacă scoatem din ele amortizarea avionului, pentru că oricum România a cumpărat acest avion, rămân la 2630 de euro pe ora de zbor. 
  • Pe ansamblu, penultimul cost al președintelui Nicușor Dan cu aeronava Spartan la Paris a costat undeva la 30.000 de euro.
  • Doar ca o idee, să puteți face o comparație, pe regimul fostei administrații prezidențiale, am verificat, și în anul 2023-2024, un zbor tot până la Paris a costat de șase ori mai scump. Raportat la prețurile de atunci, dacă s-ar indexa prețurile de atunci cu prețurile de acum, probabil că diferența ar fi mai mare.
  • Deci informația conform căreia avionul a avut o problemă, conform căreia costurile sunt mai mari decât închirierea unei alte aeronave din mediul privat, sunt informații complet neadevărate.


    Miercuri, avionul Spartan, având la bord delegaţia oficială, a reuşit să decoleze de la Paris în jurul orei 16:30, după două încercări eşuate în cursul zilei, din cauza ninsorii. Delegaţia oficială şi jurnaliştii care l-au însoţit pe preşedinte ar fi trebuit să revină la Bucureşti marţi seara

______________________________________________________________________________________

Pe durata zborului deasupra Elveţiei, avionul a fost escortat de două aeronave F-18, în semn de apreciere pentru sprijnul acordat de România în transportul victimelor incendiului din Crans-Montana.

Informaţia și imaginile au fost postate chiar de Nicuşor Dan.

Condițiile în care s-a deplasat preşedintele au fost intens comentate, mai ales dupa ce el a precizat că aparatul de zbor militar nu are comunicaţii criptate cu Bucureştiul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite