Nicușor sesizare DNA
Terenul se află în Piață Charles de Gaulle, într-una dintre cele mai scumpe zone din București. Plângerea la DNA a fost făcută împotriva fostului arhitect șef al Bucureștiului, Călin Dumitrașcu, acuzat de abuz în serviciu pentru obținerea unor foloase necuvenite pentru sine sau pentru alții.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: S-a dat un PUZ prin care s-a schimbat destinația de spațiu verde cu încălcarea flagrantă a legii. Sunt alte două situații în care instanțele s-au pronunțat și au spus că e nelegal.
Primăria Capitalei susține că proprietarilor li s-a creat un folos necuvenit de cel puțîn 3 milioane de euro, întrucât terenul de 1.326 de metri pătrați a devenit construibil din neconstruibil.
Asta pentru că valoarea de piață a terenurilor construibile în zona este de cel puțîn 2.500 de euro/mp.
Călin Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei: Pot să asigur pe toată lumea că acea documentaţie de PUZ, aprobată acum mai bine de trei ani în Consiliul Municipal, are toate avizele şi studiile legale şi a beneficiat de voturile Consiliului Municipal pentru a fi aprobată.
Toni Greblă, prefectul Capitalei: Primarul General al Capitalei a avut la îndemână doi ani de zile pentru a sesiza vreo nelegalitate în cazul acelui PUZ şi să uzeze de prevederile legale, inclusiv a informa Prefectul, a sesiza Inspectoratul pentru Siguranţă în Construcţii. În loc să facă acest lucru, el a procedat la trimiterea unei sesizări la DNA.
Într-o postare pe Facebook, Primarul Nicușor Dan se întreabă retoric dacă Inspectoratul de Stat în Construcții va constată nelegalitatea PUZ-ului și va solicită Prefectului să îl atace în instanță, sau dacă îl va amendă cu 5.000 de lei pentru că nu a emis certificatul de urbanism pentru construire?
Dan Trifu, vicepreședinte, Eco-Civică: Acel teren în planul urbanistic zone protejate figurează că spațiu verde protejat. Deci atât pe legea monumnetelor istorice cât și pe legislația de mediu, terenul respectiv are protecție.
Până la această ora, nici Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și nici proprietarii terenului nu au răspuns solicitărilor Știrilor TVR pentru a oferi un punct de vedere.

