Nicolae Ciucă: Să discutăm pe bază de principii, pe bază de reguli, nu pentru a face în aşa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD
Nicolae Ciucă a transmis un mesaj în care face apel la dialog şi la continuarea discuţiilor, în limita prevederilor legale şi nu pentru a face agenda personală a liderilor PSD.
“Nu înţeleg de ce această reacţie. Afară este foarte cald, asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, şi folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Dar atunci când vine vorba de alegerile prezidenţiale trebuie să rămânem în prevederile legale şi în termenele legale. Ca atare, haideţi să stăm jos şi să discutăm. Să discutăm pe bază de principii, pe bază de reguli, nu pentru a face în aşa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD” a transmis Nicolae Ciucă.