NEVERSEA | Distracție până în zori pe ritmurile artiștilor preferați, în a treia seară a festivalului de la Constanța

9 iulie 2023, 11:12

În cea mai așteptată noapte a festivalului, Alexandra Stan a antrenat publicul la dans, chiar dacă vântul bătea cu putere și plouă. Artistul C-Kay, aflat pentru prima dată în România, a fost așteptat cu mare nerăbdare.

Înainte de a ajunge la festival, i-au fost pierdute bagajele și a fost nevoit să își cumpere haine de la mall. Chiar și așa, a urcat pe scenă plin de energie.

Lost Frequencies a încins atmosfera cu melodii ritmate și a fost unul dintre cei mai apreciați artiști. Peste șaptezeci de mii de oameni au cântat și au dansat în fiecare seară a festivalului Neversea pe plajă din Constanța. Că să își vadă artiștii preferați, cei mai mulți au ajuns la mare din alte județe sau chiar din țări precum Statele Unite ale Americii, Portugalia sau Marea Britanie.

Ioana Chereji organizator Neversea: Cred că cei mai buni ambasadori ai festivalului sunt artiștii, care promovează de fiecare dată România și Constanța, când au ocazia. odată cu ei, reveniți, aduc și o bază mare de fani Neversea a pus Constanța alături de alte mari orașe ale lumii în care se organizează evenimente de mare anvergură pe plajă.

Telefon Cristian Bărhălescu vicepreședinte ANAT Sud-Est: Cheltuiesc cu cazarea, cu transportul, cu celelalte servicii. Își cumpără suveniruri și vor merge în țara lor să promoveze România pentru celelalte festivaluri.

În top 100 cele mai mari festivaluri din lume, realizat de Dj Mag, prestigioasa revistă britanică dedicată muzicii electronice, Neversea ocupă locul 51, iar Untold, poziția 9. Primul în clasament este festivalul Tomorrowland, organizat în Belgia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă