Negocieri pentru formarea Guvernului. Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare, chemați la Cotroceni pentru o rundă decisivă de consultări
Președintele Nicușor Dan cheamă președinții partidelor din fosta coaliție de guvernare la Cotroceni, pentru o rundă decisivă de consultări. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR discută luni dimineață cu șeful statului într-o nouă încercare de a pune capăt blocajului politic. Luni se împlinesc 69 de zile de la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, perioadă în care negocierile nu au reușit să contureze o majoritate stabilă. Teodora Drăgoi ne explică.
Partidele merg la discuții cu aceleași variante de premier prezentate și până acum. PSD îl susține în continuare pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL, USR și UDMR merg pe varianta Siegfried Mureșan.
La începutul acestei săptămâni, președintele Dan a declarat că nici Sorin Grindeanu, nici Siegfried Mureșan nu puteau demonstra, în acel moment, existența unei majorități parlamentare pro-occidentale.
Dacă este să ne uităm la configurația Parlamentului, vedem că PSD are în acest moment 127 de parlamentari în condițiile în care pentru învestirea unui nou Guvern este nevoie de 233 de voturi. De cealaltă parte, PNL are 76 de parlamentari, USR, 59, UDMR, 31, iar grupul minorităților, 17. Asta înseamnă că nici PSD nu poate avea singur majoritatea, și nici formula de coaliție, PNL – USR – UDMR nu ajunge la numărul cerut de lege.
Coaliția de dreapta însumează doar 166 de parlamentari, insuficient pentru trecerea unui Executiv. Din acest motiv, șeful statului a anunțat că nu se va grăbi cu o nouă desemnare și le cere liderilor politici să vină cu o formulă care să poată obține votul de încredere al Parlamentului și pe care să și-o asume public.
În acest context, potrivit unor surse, este discutată și o a treia variantă: Alexandru Nazare. Vorbim despre o formulă de compromis, cu un Guvern alcătuit atât din tehnocrați, cât și din reprezentanți ai partidelor pro-occidentale, susținut în Parlament de forțele pro-europene.
Scenariul este însă dificil de pus în practică, în condițiile în care PNL își menține poziția că nu mai dorește o coaliție cu PSD. Deocamdată nu este clar dacă, după consultările de luni, președintele va face o nouă desemnare sau va continua discuțiile pentru identificarea unei majorități stabile.
Între timp, tema alegerilor anticipate revine tot mai des în spațiul public. AUR spune că aceasta este singura soluție pentru ieșirea din blocajul politic, în timp ce fostele partide de guvernare își reproșează reciproc că prelungesc criza și mențin un Guvern cu atribuții limitate, deși declară că au aceleași obiective strategice: implementarea PNRR, aderarea la OCDE, respectarea angajamentelor NATO și reducerea deficitului bugetar.

