Negocieri de pace | Oficiali optimiști, cetățeni sceptici. Donbas rămâne mărul discordiei
Negocierile de pace ruso-ucrainene mediate de Statele Unite vor fi reluate peste o săptămână, la Abu Dhabi. Deși oficialii americani și ucraineni vorbesc despre progrese și o atmosferă constructivă, analiștii sunt de părere că primele tratative trilaterale – Rusia, Ucraina și Statele Unite, încheiate ieri în Emirate, nu au dus practic la niciun rezultat concret.
Ucrainenii de rând au speranțe mici legate de tratativele de pace. Mulți spun că, deși la nivel declarativ, Rusia susține că dorește încheierea războiului, noapte de noapte bombardează Ucraina și lasă zeci de mii de oameni în frig și beznă.
Au ajuns în presă câteva detalii privind discuțiile legate de Donbas – punctul cel mai dificil din negocieri. Teritoriul aparținând Ucrainei, potrivit dreptului internațional, este ocupat de ruși în proporție de 90 la sută.
Iar Moscova insistă că ucrainenii să se retragă din Donbas, pretenție respinsă de Kiev. Una dintre variante, potrivit presei americane ar fi crearea unei zone demilitarizate, fără trupe ruse sau ucrainene, dar cu prezența unor militari internaționali. Rusia însă nu e de acord cu desfășurarea de trupe NATO.

