N. Dan: Confirm că motorul mergea, dar nu înseamnă că era ghidată. Sunt relativ mulţumit de cum s-a acţionat
“Pe datele pe care le am, sunt relativ mulțumit de modul în care instituțiile au acționat ieri, a spus președintele României. Nicușor Dan recunoaște că mâine dacă s-ar repetă scenariul, am acționa la fel. Șeful statului spune clar că drona marina nu a fost detectată pentru că este o tehnologie nouă pentru care nu avem aparatură necesară.
Nicușor Dan: E cert acum am avut o dronă ucraineană, parte dintr-un set de patru drone ucrainiene care au pierdut controlul, încărcate cu explozibil. Însă trebuie să spunem foarte clar Ucraina este țara agresată. Da, deci pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilul este Rusia. Da, pentru că Rusia este țara agresoare în acest război și Ucraina se apără, așa cum reușește să o facă. În urma informației care a fost la ora 6:10, primele echipaje de specialiști au ajuns la ora 6:47, deci o jumătate de oră mai târziu au venit SRI și cei de la Ministerul Apărării, specializați în explozibili. Ei au anunțat la rândul lor IGSU și oamenii IGSU-ului au eliberat, au îndepărtat din zonă toate persoanele care nu lucrau la evaluarea tehnică a acestei drone. La ora 10:00 a existat informația că această dronă se va auto-detona.
La ora 10:26 și la ora 10:00 și foarte puține minute, toate persoanele care erau deja implicate în această operațiune au părăsit și ele perimetrul. Am avut informația că va exploda în timp util, pentru ca nimeni să nu fie să nu fie rănit.
(…) Un răspuns la această întrebare vom avea probabil într-un interval de 7 – 10 zile din momentul ăsta, în urma culegerii altor tipuri de informații. Pe datele pe care le am azi sunt relativ mulțumit faptul că am fost într-un pericol și n-au n-au fost victime.

