Musk se arată entuziasmat de planurile de a ajunge pe Marte şi stârneşte controverse cu salutul său
Miliardarul Elon Musk şi-a exprimat luni entuziasmul faţă de planurile noului preşedinte american Donald Trump de a trimite un astronaut pe Marte şi a stârnit controverse pe reţelele de socializare pentru că a executat un salut pe care anumite mass-media şi unii utilizatori de internet l-au comparat cu salutul nazist, informează EFE.
Musk, însărcinat cu reducerea cheltuielilor publice în noul Departament de Eficienţă Guvernamentală (DOGE) creat de Trump, a fost una dintre vedetele invitate la mitingul desfăşurat pe stadionul Capital One Arena după învestirea noului preşedinte.
„Vă puteţi imagina cât de minunat va fi dacă astronauţii americani vor înfige steagul pe o altă planetă pentru prima dată? Cât de însufleţitor ar fi?!” a exclamat el, prefăcându-se că înfige două steaguri.
„Vom duce DOGE pe Marte”, a glumit cel mai bogat om din lume, CEO al companiei aerospaţiale SpaceX.
La finalul discursului său, Musk a declarat: „Inima mea este cu voi” şi şi-a ridicat braţul spre cer, într-un gest pe care mai mulţi utilizatori de pe social media şi din mass-media l-au comparat cu salutul nazist.
Musk, care are o relaţie strânsă cu Trump încă din timpul campaniei electorale, a fost unul dintre invitaţii speciali la ceremonia de învestitură desfăşurată în incinta Capitoliului, într-un spaţiu restrâns, alături de proprietarii marilor companii de tehnologie din ţară.