Motocicliștii Brigăzii Rutiere din București revin pe străzi. Primul antrenament din acest sezon
Atenție, șoferi! Motocicliștii Brigăzii Rutiere din București revin pe străzi și se pregătesc intens pentru reluarea patrulelor. Marți a avut loc primul antrenament din acest sezon. Polițiștii spun că, deși experiența nu se pierde, este nevoie ca și reflexele și condiția fizică să fie readuse la nivel optim. Timp de câteva ore, aceștia s-au antrenat sub supravegherea instructorilor.
În fiecare primăvară, polițiștii motocicliști din Capitală reiau antrenamentele pentru a-și recăpăta reflexele după sezonul rece. Asta nu înseamnă însă că pe timpul iernii nu sunt în activitate. Motocicletele rămân în garaj, iar ei patrulează cu autospecialele.
Cms-șef Robert Iacob, Serviciul de pregătire profesională: În poligon am făcut un set de exerciții care să pună sângele în mișcare, de aceea facem exerciții de îndemânare, exerciții practice, exerciții la viteză mărită. Facem asta pentru ca polițiștii să poată trece cât mai bine peste situațiile desoebite cu care se întâlnesc.
Situațiile periculoase nu lipsesc, spun oamenii legii, care se confruntă frecvent cu șoferi sau motocicliști ce tratează regulile de circulație ca fiind opționale.
Mihai Levițchi, polițist, Brigada Rutieră București: Un conducător autor care a depășit viteză legală nu a oprit la semnal și am pornit în urmărirea lui. L-am prins după vreo 2 km și a reieșit că nu avea asigurarea obligatorie valabilă.
Există și cazuri în care unii şoferi se urcă la volan deși știu că sunt dați în urmărire. Iar la control încearcă să inducă în eroare polițiștii sperând că vor scăpa.
Florin Dumitru, polițist, Brigada Rutieră București: De multe ori aceștia fac obiectul vreunei infracțiuni. Pur și simplu spun: Domne’ nu am știut. Dar ușor, ușor își amnitesc ce au făcut și de ce ne confruntăm cu această situație.
Polițiștii atrag atenția că cele mai multe accidente din București sunt provocate de neacordarea de prioritate și de neatenție, în special din cauza folosirii telefonului mobil la volan.

