Motivarea deciziei de eliberare a doctorițelor de la Sfântul Pantelimon. Judecătorii consideră că nu sunt probe și totul a pornit de la un conflict
A apărut motivarea magistraților în cazul morților suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Judecătorii au explicat de ce au decis eliberarea celor 2 doctorițe acuzate de omor cu premeditare.
Conform magistraţilor, totul ar fi pornit de la un conflict între cele două doctoriţe şi asistentele denunţătoare. În plus, judecătorii desfiinţează toate acuzaţiile şi spun că faptele nu au fost probate.
Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului Curții de Apel București nu se bazează pe probe clare și nu s-au putut reține nici indicii temeinice care să îi determine pe magistrați să ajungă la concluzia că cele două cadre ATI ar fi săvârșit infracțiunile de care sunt acuzate: tentativă de omor și omor calificat.
Judecătorii de la Curtea de Apel le-au eliberat pe anestezistele de la Spitalul Pantelimon, acuzate de omor calificat, pentru că au considerat, printre altele, că declarațiile martorilor sunt niște „simple bârfe”.
Judecătorii de la Curtea de Apel București desființează prractic toate acuzațiile din rechizitoriul procurorilor de la Parchetul Capitalei, și nu doar atât, și decizia de arestare preventivă în primă instanță dată de Tribunalul Bucureșt.
Un punct forte important în motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel București este faptul că aceștia susțin că raportul INML a fost întocmit doar în baza declarațiilor date de martori și nu în baza unor probe științifice.
Raportul INML a fost solicitat de către procurori și a reprezentați proba principală în solicitarea de arestare preventivă a celor două doctorițe de la Spitalul Pantelimon.
În plus, judecătorii spun că faptele practic nu există și că ele nu au fost în nici un fel probate, nici de către acuzator, dar nici de Tribunalul București și că totul a început de la un conflict între una dintre doctorițe și o asistentă. Mai exact, asistenta ar fi dat, în primă instanță, declarații conform cărora nu știa despre eventuale fapte penale și, cu atât mai mult, despre fapte care ar fi dus la infracțiunile de omor cu premeditare.
Însă ulterior aceasta a fost sancționată prin referat de către una dintre doctorițe pentru ca nu și-ar fi îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu. Supărată, aceasta ar fi dat apoi declarații total opuse și ar fi incriminat-o pe doctoriță că ar fi scăzut intenționat, de mai multe ori, dozele de noradrenalină.
Așadar judecătorii consideră că la baza acestei arestări ar fi stat mai multe documente care nu au baz științifică, ci acestconflict.
De asemenea, magistrații au cerut suplimente de expertiză fapt care a dus, în cele din urmă, la eliberarea celor două doctorițe fără nici un fel de măsură preventivă.