Moşteanu (USR) a transmis delegaţiei SUA că Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru România

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR
15 aprilie 2025, 17:58

Programul Visa Waiver rămâne „o prioritate” pentru România, a precizat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, marţi, în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii delegaţiei Congresului Statelor Unite, aflată într-o vizită oficială în România.

„Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru USR şi România. Am transmis mesajul a milioane de români din ţară şi din Diaspora. Este timpul ca românii să poată călători liberi în SUA, ca parteneri egali. În baza parteneriatului strategic, România şi Statele Unite vor continua să colaboreze pentru o lume mai sigură şi prosperă”, a scris Moşteanu, pe Facebook.

El a menţionat că a discutat cu reprezentanţii delegaţiei despre întărirea relaţiilor bilaterale şi despre nevoia de a continua cooperarea militară dintre România şi SUA. În acest sens, a făcut referire la menţinerea prezenţei „consistente” a armatei SUA pe flancul estic al NATO şi creşterea alocărilor pentru securitate şi apărare ale României şi ale partenerilor europeni.

„Am transmis susţinerea noastră pentru eforturile depuse de Statele Unite în medierea unei păci juste care sa pună capăt războiului ilegal al Rusiei în Ucraina şi de stabilire a unui sistem de garanţii pentru securitatea regională. De asemenea, am subliniat cât de important este să se caute o soluţie pentru dezescaladarea tensiunilor economice care afectează întreaga Europă. Un război al taxelor ar afecta şi antreprenorii din România, în special industria auto, care trebuie apărată”, se mai arată în postare.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, alături de senatoarea USR Simona Spătaru, a participat marţi la o întâlnire oficială cu membrii delegaţiei bipartizane a Congresului Statelor Unite, aflată într-o vizită în România, informează USR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite