Moş Crăciun s-a modernizat. Este prezent online, unde stă de vorbă cu copiii sau citește mesajele primite de la ei
Zilele acestea, Moș Crăciun este foarte ocupat. Citește scrisorile primite de la copii, a pregătit cadouri, dar învață și să se conecteze pe internet și să interacționeze cu copiii.
Astăzi l-am surprins în timp ce vorbea cu doi dintre ei, cu Mario și Antonela.
Platformele online și calculatorul i-au dat mari bătăi de cap bătrânului moș. Însă a avut ajutoare de bază care l-au îndrumat astfel încât să ajungă, printr-un singur click, la mai mulți copii.
Cei mici au fost încântați că s-au putut întâlni cu Moș Crăciun înainte de ziua mult așteptată.
Indiferent de modul în care au luat legătură cu Moș Crăciun, prin scrisori sau mesaje pe internet, copiii nu vor fi uitați în noaptea de Ajun.
Cei nerăbdători să afle când va ajunge Moșul la ei pot folosi chiar aplicațiile special create ca să-i vadă traseul prin lume.