Momentul anunțării celui mai bun regizor „Un Certain Regard” la Cannes: Alexandru Belc. Premiul a fost primit de directorul de imagine Tudor Vladimir Panduru

28 mai 2022, 18:27

Premiul pentru „Metronom” a fost anunțat de Valeria Golino, președinta juriului, și a fost acceptat de Tudor Vladimir Panduru, directorul de imagine al filmului.

Tudor Vladimir Panduru, director de imagine „Metronom”:Vă mulţumesc foarte mult! Alex, din păcate, a fost nevoit să se întoarcă înapoi la Bucureşti, la fiica lui. (…) Suntem fericiţi să primim acest premiu. Suntem bucuroşi că suntem parte din acest festival. Şi aş vrea, în numele lui Alex, să mulţumesc juriului, producătorilor, actorilor„.

Filmul spune povestea de dragoste dintre doi liceeni care compun scrisori pentru emisiunea „Metronom” de la Europa Liberă, în România comunistă a anilor ’70.

Povestea de dragoste din film e însoţită şi de trădare, și asta pentru că tinerii care ascultau muzică la Europa Liberă și voiau să intre în contact cu realizatorul emisiunii sunt arestați după ce un coleg îi toarnă la Securitate cu un scop clar: el și familia lui să poată pleca din țară.

„Metronom” este debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, cunoscut până acum pentru documentarele „Cinema, mon amour” şi „8 martie”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite