Model francez sau italian. Ministrul Daniel David, explicații legate de noul examen de Evaluare Naţională pe care îl propune

21 mai 2025, 19:19

Nu există nicăieri în Europa admitere la liceu pe baza a două materii, spune ministrul Educaţiei. Daniel David susţine că elevii trebuie testaţi la mai multe competenţe. Noul examen s-ar putea aplica chiar de anul viitor, cu o condiţie: ideea să fie agreată de experţi, profesori, părinţi şi elevi. Altfel, proiectul ar putea fi doar experimental pentru început. Între timp, au aparut şi criticile faţă de noua formulă de titularizare propusă.

Ministrul Educaţiei, Daniel David a venit cu explicaţii şi clarificări legate de noul examen de Evaluare Naţională pe care îl propune.

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Vă rog să vă uitați la modelul din Franța şi din Italia. Poți să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul și disciplina, pentru că în momentul acela am complica lucrurile. Dacă nu o să fim mai creativi noi, o să facem probabil cum fac francezii, de exemplu, care au și Matematică, și Limbă franceză, au și Istorie, Geografie, au și Științe.

Experţii internaţionali au recomandat de două ori până acum României să elimine examenul de Evaluare Naţională.

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Schimbarea se face în trepte. Prima schimbare este ce vă propun eu. Dar, în acest moment, cred că, dacă scoatem examenul respectiv, ajungem la discuția cum dau profesorii note, dacă dau după aceleași standarde, dacă un 9 luat la o școală din localitatea x este aproape același lucru cu 9 luat în altă localitate.

Există şi varianta unor teste pilot, pentru început. Modificarea bruscă a Evaluării Naţionale e privită diferit de profesori şi directori. Unii sunt reticenţi.

Ionela Neagoe, director Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti: Nu se poate face peste noapte. Măcar un an să aibă la dispoziţie copiii, deci copiii de-a VI-a sau de-a V-a să ştie că urmează să dea un astfel de examen. Pe de o parte înclin să cred că s-ar responsabiliza mai mult la celelalte materii şi ar munci mai mult, pentru că în momentul de faţă, ei sunt într-o lejeritate. Performează fiecare în ritmul lui, învaţă dacă vrea.

Profesorii critică noua variantă de titularizare

În ceea ce priveşte titularizarea, varianta propusă de ministrul Educaţiei este criticată de profesorii care susţin acest examen de ani de zile şi nu reuşesc să obţină postul.

Nina Vasile, profesoară de Filosofie şi Logică, doctor în Filosofie: Textul pe care l-am citit se potriveşte cu un plan care ar veni în următorii patru ani, adică nu arată o rezolvare pentru situaţia de acum a miilor de suplinitori care sunt calificaţi şi care au dat deja de n ori examenul de titularizare. Eu sunt foarte dezamăgită de ce am văzut în această propunere.

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Eşti pe perioadă determinată, eşti evaluat anual, şcoala îţi poate da prelungirea pe un an, pe anul doi, pe anul trei, dacă vrea să îţi dea prelungirea pe anul patru deja intri în logica posturilor care sunt scoase pe perioadă nedeterminată şi dacă şcoala te evaluează pozitiv, tu rămâi pe post şi devii titular. Deci nu mai trebuie să dai încă o dată examenul de titularizare.

Pentru a ocupa un post, profesorii ar urma să susţină examenul direct la şcoală.

Andreia Bodea, director Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti: Acel sistem în şcoală, dacă în şcoală vrei să-l faci sau într-un centru de examen, acela trebuie să fie cumva mai presus de orice suspiciune. Ori în România asta va fi foarte greu, pentru că mentalul colectiv orice examen de acest tip înseamnă fraudă, îneamnă pile, intervenţii, haideţi să o spunem pe asta dreaptă. Asta nu înseamnă că nu se poate. Eu sunt pentru.

Măsurile propuse în raportul de diagnostic asupra sistemului de educaţie rămân în dezbatere publică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite