Mircea Cărtărescu va primi Premiul Internaţional pentru Literatură „Exlibris” în oraşul spaniol Murcia

Mircea Cărtărescu/Profimedia Images
2 septembrie 2025, 16:30 (actualizat 2 septembrie 2025, 16:43)

 Scriitorul român Mircea Cărtărescu, recunoscut pentru operele care au marcat literatura contemporană, va primi Premiul Internaţional pentru Literatură „Exlibris” în oraşul spaniol Murcia, relatează marţi agenţia EFE.

Premiul va fi înmânat pe 26 septembrie, în cadrul celei de-a opta ediţii a Săptămânii Internaţionale de Literatură „Exlibris” din oraşul Murcia.

Poet, scriitor şi eseist, Mircea Cărtărescu a publicat peste 30 de volume şi este considerat de asemenea un important teoretician al postmodernismului românesc. Proza sa poate fi descrisă între literatura onirică şi literatura fantastică.

„Nostalgia”, „Orbitor”, „Frumoasele străine” sau „Ochiul căprui al dragostei noastre” sunt câteva exemple din opera sa pentru care a primit zeci de premii naţionale şi internaţionale.

Printre aceste premii se numără şi cele acordate de Uniunea Scriitorilor din România, Academia Română, Premiul Austriac pentru Literatură Europeană şi Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice.

Cărtărescu a fost descris de unii critici literari drept un candidat puternic la Premiul Nobel pentru Literatură.

Potrivit directorului „Exlibris”, Victorio Melgarejo, evenimentul cultural de la Murcia, care se desfăşoară în perioada 2-28 septembrie, cuprinde aproximativ 70 de acte culturale răspândite în diverse locuri din oraş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite