Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, anchetat de procurorii anticorupție
Agenţia ucraineană anticorupţie a deschis un dosar penal în care este implicat ministrul Apărării Rustem Umerov. Decizia ar putea amplifica o dispută în interiorul acestui minister asupra achiziţiilor de armament şi care riscă să tensioneze relaţiile Kievului cu aliaţi occidentali importanţi în războiul cu Rusia.
Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei precizează că investigaţia va stabili dacă ministrul Umerov a abuzat de autoritatea sa. Nu au fost oferite alte detalii.
Ministrul Apărării a fost acuzat de un ONG că a acţionat ilegal marginalizându-l pe şeful Agenţiei de Achiziţii pentru Apărare, al cărui contract Umerov refuză să-l reînnoiască, după ce ministrul a criticat activitatea agenţiei.
Umerov a declarat ca agenţia care coordonează achiziţiile militare nu a reuşit să ofere rezultate pentru forţele ucrainene care luptă pe front.

