Ministrul Toader: Proiectul legilor Justiției se află la CSM. Il vom primi până la final de septembrie, cu observațiile Consiliului
Calendarul legilor Justiției este anunțat și îl cunoașteți. Proiectul de lege pentru modificarea cea celor trei legi ale Justiției se afla la CSM. Cunoașteți faptul că CSM-ul ne-a comunicat și în scris și verbal faptul că până la final de septembrie vom primi proiectul de lege pentru modificarea Justiției. Mai cunoașteți și faptul că după ce primim proiectul de lege, în mod normal cu propunerile observațiile, în mod normal urmează o scurtă perioadă de timp, dar în care să examinăm propunerile venite, ca urmare a avizării CSM, o scurtă perioada de timp. După care urmează un alt parcurs de avizare, care speram să dureze foarte putin. Forma finală a proiectului o trimitem, spre exemplu, la Ministerul de Finanțe, care este avizator, pentru că proiectul de lege are și impact financiar, trimitem la Ministerul Apărării, pentru că avem justiția militară, trimitem la Ministerul Sănătății, pentru că are mai multe unități spitalicești care trebuie avizate din punct de vedere profesional de către ministerul de resort. Sperăm ca acesta perioada să fie cât mai scurtă, trimit proiectul la guvern și Guvernul îl trimite în Parlament, a explicat ministrul Justiției Tudorel Toader.
Liviu Dragnea a declarat luni, după BPN al PSD, că Ministrul Justiției trebuie să facă două lucruri din ceea ce s-a convenit azi: să prezinte un calendar de promovare a legilor justiției și de asemenea, cred că este firesc să aibă o poziție publică față de nenumăratele întâmplări generate de stenograme, înregistrări, dezvăluiri pentru că situația de azi, în care începe să se vorbească iar despre un conflict între două puteri ale statului sau poate trei nu profită nimănui (…) Acest război nu mai poate să fie continuat.
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat că va solicita revocarea din funcţie a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Codrin Ştefănescu s-a arătat nemulţumit de lipsa de reacţie a ministrului Justiţiei faţă de “abuzurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie”. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a negat însă că va exista o remaniere.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va accepta decizia coaliţiei de guvernare dacă liderii acesteia vor decide să îl remanieze. El a declarat că nici nu se aşteapta să fie consultat în cazul în care va fi schimbat din funcţie. Revocarea lui a fost cerută ieri de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat însă că nu se pune problema vreunei remanieri.