Ministrul Mediului, în cazul ursului împușcat: Sunt în desfășurare două anchete. Trebuie stabilit dacă s-a respectat legea
Ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat că a cerut să se facă un control pentru a vedea exact dacă legea a fost respectată.
Tanczos Barna: Ceea ce s-a întâmplat în județul Covasna face obiectul unei anchete. S-au demarat două anchete paralele. Una este făcută de Garda Națională de Mediu, respectiv de Garda Forestieră. Ceea ce trebuie stabilit în această anchetă foarte clar este dacă s -a respectat legea cu privire la derularea operațiunii de extragere și trebuie demonstrat și clarificat fără dubiu dacă ursul recoltat este ursul pentru care s-a emis ordinul de extragere.
La Minister, în ultimii doi ani, au fost depuse peste 300 solicitări de derogare. Unele au fost respinse, altele aprobate (…) La asociația respectivă s-au depus 3 solicitări, două au fost respinse. Din cele trei dosare, e singurul la care au venit solicitanții cu probe suplimentare”, a spus Tanczos.
Tanczos Barna a adăugat că după clarificarea situației trebuie reanalizată procedura de acordare a derogărilor.