Ministrul Justiției despre ancheta care îl vizează pe Călin Georgescu: Într-un stat democratic, orice cetățean are dreptul să candideze, dar societatea are nevoie de adevăr

27 februarie 2025, 12:40 (actualizat 27 februarie 2025, 14:26)

 Ministrul Justiției, în cadrul unei intervenții la TVR INFO, a subliniat că din punctul său de vedere trebuie să se asigure de deplina funcționalitate, obiectivitate și impartialitate a justiției și nu va interveni în procedurile judiciare care îl vizează pe fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu.

Întrebat despre termenul în care ancheta ar putea fi soluționată, ministrul a afirmat că, având în vedere complexitatea cazului, nu se poate estima un termen pentru finalizarea investigațiilor sau pentru o eventuală trimitere în judecată.

Ca ministrul al Justiției am spus-o de fiecare dată când am comentat public și o spun și acum, nu am niciun fel de intenție de a interveni în procedurile judiciare. Misiunea ministrului Justiției este să se asigure de deplina funcționalitate, obiectivitate și impartialitate a justiției și din această perspectivă nu pot face comentarii cu privire la desfășurarea unor proceduri judiciare. In ce privește termenul în care acestea ar trebui să fie realizate și cu atât mai puțin finalitatea acestora. Având în vedere complexitatea cauzei, având în vedere complexitatea acuzațiilor, având în vedere complexitatea procesului de investigație întrucat este posibil să existe elemente de extraneitate, este probabil ca aceste investigații să aibă o anumită durată în timp. În momentul de față am văzut cu toții că s-au format acuzații împotriva unor persoane, deci suntem la o fază numită tehnic in personam,  dar cursul ulterior al anchetei va depinde de eforturile care se fac pentru deplina aprobare și susținere a acestor acuzații. Astfel încât, sub nicio formă, n-aș vrea să acreditez un anumit termen pentru trimiterea în judecată a acestor persoane sau pentru orice fel de altă soluție, a explicat ministrul, la TVR INFO.

Referitor la impactul unei posibile candidaturi a lui Călin Georgescu asupra cercetării, ministrul a precizat că nu ar trebui să existe o legătură între anchetă și miza electorală. „Într-un stat democratic, orice cetățean are dreptul să candideze, dar societatea are nevoie de adevăr. Acuzațiile grave trebuie investigate cu celeritate, obiectivitate și imparțialitate, însă fără a pune în pericol principiile unui sistem de justiție corect”, a spus acesta.

Eu n-aș vedea o chestiune legată de o miză electorală aici, pentru că în sistemul electoral românesc și într-o țară democratică, orice persoană are în conformitate cu dispozițiile legale dreptul de a candida. În egală măsură însă, societatea românească are nevoie de adevăr și dacă s-au formulat asemenea acuzații de o gravitate deosebită, evident că ele trebuie să fie lămurite cu promptitudine, cu celeritate, cu obiectivitate și cu imparțialitate. Deci, avem nevoie de adevăr, însă nu într-o miză electorală, ci într-o miză a unui justiții depline, într-o societate care constituie un stat de drept, a spus Radu Marinescu.

În ceea ce privește protestele de susținere a lui Georgescu, la care au participat și parlamentari, ministrul a reafirmat că justiția nu trebuie influențată de presiuni externe. „Justiția trebuie să funcționeze indiferent de susținerile publice sau de presiunile politice. Solicităm organelor judiciare să fie corecte și imparțiale”, a subliniat ministrul.

 Justiția trebuie să se bazeze pe un principiu care vine încă din dreptul roman. Să fie justiție orice s-ar întâmpla. Justiția trebuie să funcționeze, indiferent de orice fel de presiuni, susțineri intervenții dintr-o zonă care este externă acesteia. Evident că reprezentanții parlamentului sau cetățenii se pot manifesta cu respectare a legii, își pot comunica opiniile sau pozițiile față de o anumită investigație, însă aceasta nu trebuie să afecteze investigația în sine. Solicitarea mea către organe judiciare este să fie obiective, corecte, ferme și impartiale în această anchetă și în toate anchetele pe care le fac. Repet, suntem un stat de drept. Justiția din România este evaluată ca fiind una conformă cu rule of law. Așa și trebuie să rămânem, așa trebuie să facem toate demersurile judiciare, în spiritul dreptății și al adevărului, a subliniat ministrul Justiției.

De asemenea, ministrul a comentat reacția postată pe rețelele sociale de miliardarul Elon Musk, care a sugerat că Călin Georgescu a fost arestat pentru că ar fi obținut cele mai multe voturi în alegerile prezidențiale din România. „Este important să înțelegem că România este un stat suveran, cu o justiție independentă. Comunicările private, indiferent de sursă, nu ar trebui să influențeze procesul judiciar”, a declarat ministrul.

Nu cred că este un mesaj al administrației, nu cred că este un mesaj instituționalizat. Nu sunt un consumator foarte mare de media virtuală și în această contex nu am observat ce a postat domnul Musk, dar este probabil o postare între altele sutele sau miile care se fac în acest context. Sunt convins că atâta timp cât România este o țară suverană și are o justiție independentă, niciun fel de comunicare privată din sfera virtuală sau din orice alt vehicul mediatic nu ar trebui să aibă vreo influență asupra obiectivității și imparțialității activității justiției din România. De aceea chiar nu aș dori să comentez susțineri private, indiferent ale cui ar fi, a arătat Radu Marinescu.

În ceea ce privește posibilitatea ca ancheta să împiedice candidatura lui Georgescu, ministrul a subliniat că orice cetățean care îndeplinește condițiile legale are dreptul să candideze, iar justiția trebuie să își urmeze cursul obiectiv și corect, fără a implica aspecte electorale. „Este important ca dosarul să fie rezolvat cu obiectivitate și corectitudine, fără a lăsa loc pentru subiectivism”, a conchis ministrul Justiției.

Principial orice cetățean care îndeplinește condițiile legale are dreptul să candideze. Aici nu vorbim de împiedicarea cuiva de a participa la alegeri, vorbim strict de instrumentarea unor cauze în care s-au formulat anumite acuzații în mod obiectiv, imparțial și corect. Deci, ca ministru al Justiției, nu văd sub o formă o ecuație electorală, ca ministru al Justiției văd doar necesitatea ca o cauză, între foarte multe altele, să fie rezolvată în mod obiectiv și corect. Este adevărat că această cauză vizează aspecte fundamentale care au interesat societatea românească, dar asta nu trebuie sub nicio formă să genereze implicații electorale, nu trebuie să genereze nici subiectivitate, trebuie să fim obiectivi și corecți și să aflăm adevărul, a subliniat ministrul Justiției, la TVR INFO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite