Bogdan Ivan, la Ora Guvernului, despre criza din Argeș: Ministerul Energiei nu furnizează apă. 31 martie, dată estimată pentru reumplerea barajului Vidraru
Parlamentarii USR l-au invitat pe Bogdan Ivan să dea explicații despre criza apei potabile din județul Argeș. Bogdan Ivan și-a amânat o dată prezența, săptămâna trecută, din motive personale.
ACTUALIZARE Ministrul Bogdan Ivan a făcut declarații în fața jurnaliștilor, după participarea la Ora Guvernului: Am prezentat argumente care țin de sectorul energetic național. Ca să fie foarte clar: Nu Ministerul Energiei se ocupă de furnizarea de apă pentru o localitate din România. Acest lucru depinde de foarte multe entități. E o lucrare de care aveam nevoie, cea de la Barajul Vidraru, care trebuia să se facă. Altfel puneam în pericol tot ceea ce însemna zona din aval de baraj plus riscul de producție a energiei electrice. Trebuia făcută acum 30 de ani. Văzând situația de la Paltinu, în decembrie, am avut alte 3 întâlniri, cu toți factorii implicați.
ACTUALIZARE Bogdan Ivan a venit în plenul Camerei Deputaților la ora 16.00, pentru a da explicații cu privire la criza apei potabile din județul Argeș, a transmis Alina Sorocean, de la Parlament.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: Acest proiect extrem de important de la Vidraru, dacă nu se făcea acum, nu mai avea când să fie făcut. Îmi pare sincer rău de drama prin care trec acei oameni. Chiar o regret şi, din păcate, este un eşec al instituţiilor statului, nu doar al unei instituţii a statului. Dar ceea ce e important e că, încă din decembrie, am făcut mai multe întâlniri cu toţi factorii implicaţi, de la autorităţi locale până la cele centrale, ca să deblocăm o astfel de situaţie. Cei de la Hidroelectrica, pe banii lor, au venit cu o soluţie în care au amenajat mai multe lacuri, pentru a decanta cât de mult. Dar o staţie de epurare veche de 50 de ani, care poate să proceseze maximum 50 de NTU, în timp ce toate staţiile de epurare, astăzi, în ţară pot să epureze apă care are până la 1.000 de unităţi, nu ai cum să o faci funcţională de azi pe mâine. Compania de apă trebuia să investească încă din 2017 în acea staţie de epurare, ca să nu fim în această situaţie.
31 martie, dată estimată pentru reumplerea barajului Vidraru
Avem o soluţie găsită cu o companie privată importantă, de două milioane de euro, care poate să ducă la înnoirea filtrelor şi automat să se rezolve problemele alea. Odată ce ai intrat în ciclul de modernizare la Vidraru, n-ai cum să opreşti acea apă. Se lucrează tocmai pentru a evita situaţia în care să vină apă şi mai mâloasă în staţia de epurare. Specialiştii au găsit o soluţie pentru a lucra cu scafandri în condiţii extrem de complicate şi de risc pentru acei oameni. Şi-au asumat şi au termen până în 31 martie să termine toate acele lucrări pentru ca, de la 31 martie, când vine sezonul cald, se topesc zăpezile pe munte şi automat vin precipitaţiile, să înceapă reumplerea lacului Vidraru. În momentul de faţă, pe prognozele pe care le avem, dacă avem precipitaţii similare cu ultimii cinci ani, ar trebui ca, la finalul anului, lacul să fie umplut, iar gura de captare care preia apă curată de la un nivel superior, care o duce către staţia de epurare, să poată să o livreze. Sunt date tehnice şi oricâtă dorinţă politică am avea noi, din Parlament sau din Guvern, n-ai cum să faci o apă care îţi vine în anumite condiţii, peste noapte, s-o faci curată, iar toate aceste lucruri pot să fie făcute doar cu soluţii.
Avem nevoie să producem mai multă energie pentru că, în urmă cu cinci ani, România şi conducătorii ei de atunci au luat nişte decizii greşite în clipa în care au decis să intrăm cu cea mai agresivă ţintă de decarbonizare a ţării noastre, prin care să închidem centrale pe cărbune, prin care să închidem mine pe cărbune. În momentul de faţă, România duce lipsă de aproape 7.000 de Megawaţi, care au fost scoşi din producţie, energie în bandă, în ultimii 15 ani, până în 2023. Iar ca să reuşim să compensăm acest lucru am luat toţi banii pe care îi aveam disponibili pentru panouri solare şi i-am dus în stocare şi până la finalul anului o să facem 2.000 de Megawaţi pe capacităţi noi de stocare.
Mintia, Iernut, CET-urile din Arad şi Constanţa, puse în funcțiune
Mintia, Iernutul, CET-ul din Arad şi din Constanţa intră în funcţiune, anul ăsta. Am luat proiectele astea, care erau într-un stadiu extrem de complicat, şi vreau să le facem funcţionale, ca să avem suficientă energie în România. Astăzi, sper măcar să învăţăm o lecţie, noi, cei din actul de guvernare şi cu unii dintre partenerii noştri, că nu PSD-ul e de vină pentru tot. Am înţeles marota asta, nici nu o să intru să vă mai explic încă o dată argumente foarte clare, pentru că nu ţin aceste argumente pentru dumneavoastră. O spun cu părere de rău că mulţi dintre dumneavoastră sunteţi oameni cu studii, oameni tineri, oameni care cred că sunt şi bine intenţionaţi, dar aţi intrat în marota asta în care sunteţi şi la guvernare, dar vă comportaţi ca şi cum sunteţi şi în opoziţie, în care atacaţi sistematic Partidul Social Democrat pentru lucruri care n-au legătură cu zona concretă. Dacă tot vă pricepeţi la toate, de dimineaţa până seara, de la DSP până la bacterii, până la energie, haideţi cu nişte soluţii. Abia vă aştept să stăm la o dezbatere serioasă cu soluţii, cum stau cu mulţi dintre dumneavoastră şi în Parlament, şi cu specialiştii atunci când vorbim despre energie.
ACTUALIZARE Cei de la USR spun că de mai mulți ani există o problemă cu lacul de acumulare Vidraru, de 10 ani ar fi trebuit să se modernizeze, dar nu s-au făcut și oamenii din zonă au rămas fără apă potabilă de săptămâni, chiar luni.
USR îi cere ministrului Energiei să vină în Parlament și să spună ce plan de acțiune a avut, alături de Hidorelectrica, cele două instituții responsabile pentru situația din Argeș.
Bogdan Ivan trebuia să fie prezent săptămâna trecută la Ora Guvernului, dar a amânat, din motive personale.

