Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, la TVR Moldova: În curând, Republica Moldova va avea un nou sistem de apărare antiaeriană

20 aprilie 2023, 08:20

Nu sunt doar discuții, sunt activități concrete, suntem într-un cadru destul de avansat, unde analizăm diferite posibilități și în timpul următor vom semna contracte pentru achiziționare. (…) Sunt proceduri de discuții încă, nu o să numesc contractele, cu cine discutăm, e o practică normală, internațională. La fel și timpul de livrare care conține niște aspecte ce țin de domeniul securității naționale. Dar vreau să încredințez că activăm, lucrăm și vom depune maximum eforturi pentru folosirea resurselor disponibile în bugetul național precum și asistența internațională la acest capitol„, a declarat Anatolie Nosatîi la TVR Moldova.

Oficialul a precizat că, datorită capacităților de apărare moderne de care dispune Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost apărat de nenumărate ori.

Acesta este obiectivul asupra căruia lucrăm, dar vreau să menționez aici trebuie să luăm în considerație și capacitatea Ucrainei de a apăra spațiul aerian. Aici vreau să menționez că toată asistența care a fost pe parcursul acestei perioadei din partea partenerilor, contribuie și la apărarea spațiului nostru aerian. Performanța de interceptare a țintelor aeriene, a forțelor de apărarea a Ucrainei a crescut dramatic în ultima perioadă și atinge o rată de 80-90 de procente și aceasta ne face și pe noi ca să fim mai în siguranță. Dar aceasta nu înseamnă că noi nu suntem responsabili de asigurarea securității noastre naționale. Noi nu avem un acord de apărarea cu nimeni și de aceea suntem nevoiți să dezvoltăm sistemul nostru de apărare„, a spus Nosatîi.

Anterior, Anatolie Nosatîi declara că un sistem care să furnizeze securitatea spațiului aerian al Republicii Moldova costă miliarde de euro, iar construirea acestuia ar dura de la 3 până la 7 ani.

În ianuarie, la Forumul Economic de la Davos, președinta R. Moldova, Maia Sandu, le-a solicitat aliaților sisteme de apărare antiaeriană şi de supraveghere. Ea a evocat posibilitatea schimbării statutului de neutralitate și de integrare a țării într-o „alianță mai mare”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă