Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Aproape 4.900 de absenţi la proba de Matematică a Evaluării Naţionale. Patru elevi eliminaţi
Un număr de 4.883 de elevi au absentat miercuri la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, iar patru au fost eliminaţi, a informat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Evaluarea Naţională a început luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română, la acest examen fiind înscrişi peste 148.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a.
Potrivit ministerului, examenul este organizat în 2.956 de unităţi de învăţământ/centre de examen.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine vineri proba la Limba şi literatura maternă.
Elevii care susţin acest examen vor afla rezultatele, afişate online şi în şcoli/centre de examen, în data de 1 iulie, până la ora 12:00. Lucrările pot fi vizualizate şi se pot depune contestaţii pe 1 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, precum şi în zilele de 2 şi 3 iulie.
„A fost foarte greu”. Mulți elevi au ieșit în lacrimi de la proba de Matematică, la Evaluarea Națională
Rezultatele finale vor fi afişate pe 8 iulie. Ele vor fi comunicate anonimizat, prin coduri individuale, care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea naţională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probe de examinare.

