Imagini şocante în Gaza, la eliberarea unui nou grup de ostatici israelieni
Imagini şocante în Gaza la eliberarea unui nou grup de ostatici israelieni. Aceştia au fost conduşi la maşinile Crucii Roşii prin mijlocul unei mulțimi agitate de mii de oameni. Din acest motiv premierul israelian a decis să suspende transferul prizonierilor palestinieni care făceau parte din schimb. Maşinile care plecau către Gaza au fost întoarse din drum. Operaţiunea a fost reluată câteva ore mai târziu. Pe de altă parte reîntâlnirea ostaticilor cu familiile a dat naştere unor scene copleşitoare în Israel.
O tânără soldat în vârstă de 20 de ani a fost eliberată după aproape 16 luni de captivitate în Fâșia Gaza, în cadrul celui de-al treilea schimb de ostatici israelieni contra deținuți palestinieni. Femeia a fost răpită pe 7 octombrie 2023 în timp ce executa serviciul militar în apropiere de Gaza.
Ea a fost predată Crucii Roșii, în tabăra de refugiați din nordul teritoriului palestinian.
Ulterior, armata israeliană a anunțat că tânăra a ajuns cu bine în ţară, iar familia ei a mulțumit forțelor de securitate și poporului israelian pentru susținere.
Imaginile cu părinţii acesteia în momentul reîntâlnirii cu fiica lor vorbesc de la sine.
Mama lui Agam Berger: Suntem aici, suntem aici și nu te vom părăsi niciodată, o promisiune de mamă, este o promisiune de mamă.
Prietena lui Agam Berger: Cred că va ieși foarte puternică din această experienţă, pentru că aşa este Agam Berger, nu ştiu pe nimeni la fel de puternic ca ea, indiferent prin ce a trecut…
Tot astăzi au fost eliberaţi o altă tânără şi un bărbat în vârstă de 80 de ani. Imaginile filmate de militanţii Hamas cu puţin înainte de punerea lor în liberate, îi arată îmbrăţişaţi, vizibil emoţionaţi, la capătul a 16 luni de captivitate.
“Suntem fericiți și frustrați, în același timp. Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple mai demult. Dar totuși suntem foarte fericiți și așteptăm cu nerăbdare viitorul”
„Trebuie să îi salvăm pe toţi, toţi ostaticii trebuie să fie eliberaţi Acest lucru trebuie să ia sfârşit; sunt sigură că nici palestinienii nu-şi doresc aşa ceva, oamenii sunt la limită…”
Între timp, lumea a urmărit eliberarea ostaticilor din piaţa cu acelaşi nume, devenit locul de întâlnire al rudelor şi prietenilor celor capturaţi de Hamas. Cei prezenţi au cântat de bucurie şi au deschis sticle de şampanie.
Cabinetul premierului Benjamin Netanyahu a anunțat miercuri că 11 ostatici reținuți în Gaza urmează să fie eliberați săptămâna aceasta: trei israelieni şi cinci thailandezi astăzi şi alţi trei bărbaţi, în cursul zilei de sâmbătă.