Metoda accidentul. Patru deținuți care comiteau infracțiuni prin telefon au fost depistați de Poliție
Polițiștii au depistat patru deținuți care înșelau vârstnici, prin telefon, folosind metoda „accidentul”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Infractorii erau ajutați de doi complici din București, care sunt acum anchetați pentru înșelăciune.
Polițiștii au percheziționat celulele deținuților, încarcerați într-o închisoare din provincie.
Oamenii legii spun că deținuții și complicii lor au acționat în perioada octombrie – februarie: sunau la telefon vârstnici şi, sub pretextul că o rudă apropiată a acestora a suferit un accident rutier, cereau bani sau bunuri pentru ca presupusa victimă să-și retragă plângerea. Complicii mergeau acasă la vârstnici pentru a lua banii.
Prejudiciul se ridică la 4.000 de dolari şi 400 de euro.
În ciuda avertismentelor polițiștilor, încă sunt oameni care cad victime metodei „accidentul”. Putem preveni astfel de situații. În cazul unui accident auto, despăgubirile sunt stabilite de instanţă, iar medicii de la urgenţe nu cer bani pentru intervenţie, aşa că nu trebuie să le trimitem bani unor necunoscuţi.
În plus, soluţionarea unui eveniment rutier se face prin depunerea unei plângeri la Poliţie sau prin înţelegere amiabilă.