METEO. Ultima zi din aprilie aduce vreme caldă și mult soare în toată țara

30 aprilie 2025, 09:56

Miercuri, vremea se menține frumoasă și se va încălzi și mai mult, mai ales în regiunile extracarpatice. Cerul va fi curat, iar soarele destul de generos în cea mai mare parte a țării, dar spre seară, norii pot reveni în zonele montane și în Moldova, unde sunt posibile ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice și căderi de  grindină. Tot aici, vântul poate avea ușoare intensificări iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 28 de grade.

În Capitală, temperaturile vor continua să crească, soarele va fi prezent pe tot parcursul zilei, iar atmosfera va fi foarte plăcută la orele amiezii. Maxima se va apropia de 24 de grade.

La munte, după o dimineață friguroasă, vom avea o zi cu mult soare, însă după-amiaza, norii se vor aduna treptat iar izolat, s-ar putea să apară câțiva stropi de ploaie. Vântul va sufla mai intens la altitudini mari.

Ziua de 1 Ma nu vine doar cu vacanță, ci și cu vreme prietenoasă în multe zone. În majoritatea regiunilor va fi cald, cu mult soare și o atmosferă de sărbătoare. La mare, turiștii se vor bucura de temperaturi de până la 23 de grade, iar la munte, dimineața se anunță senină, ideală pentru plimbări și drumeții, însă după-amiaza aduce instabilitate: sunt posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Precipitații pot apărea și în Transilvania, Oltenia și Muntenia, însoțite de intensificări ale vântului, cu rafale de până la 45 km/h, iar izolat pot fi și căderi de grindină. Maximele se vor încadra între 19 și 28 de grade.

Vremea în Europa

Și în Europa, vremea va fi, în general, frumoasă în cea mai mare parte a continentului, dar cu câteva excepții. În Peninsula Iberică, atmosfera se va schimba față de ziua de ieri: va fi o zi instabilă, cu ploi, descărcări electrice și vânt susținut în Spania și Portugalia, iar temperaturile vor rămâne apropiate de cele din ultimele zile. Însa în nord-vestul continentului, vremea va fi mai stabilă, cu alternanțe de nori și soare și doar izolat ploi locale.

În schimb, în Peninsula Scandinavă cât și în nord-est, precipitațiile  vor continua și astăzi, iar cerul va rămâne acoperit.

Vești mult mai bune sunt pentru restul Europei, pe unde atmosfera se va menține plăcută, cu temperaturi agreabile și mult soare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite