METEO. Temperaturi peste normalul perioadei. La munte, precipitații slabe și vreme caldă

21 ianuarie 2025, 10:28

Luna ianuarie este pe final, însă vremea rămâne în continuare  prietenoasă, deși în unele zone ceața și precipitațiile mixte își fac simțită prezența.

Marți, temperaturile se vor menține peste cele normale pentru această perioadă, însă în vest, centru și sud vor fi mulți nori în peisaj iar izolat vor fi condiții pentru ploi slabe și se va forma polei la lăsarea serii. Însă la noapte, precipitațiile se vor extinde și în Banat și Crișana pe când în zona montană este posibil să fulguiască. În rest, nu vor lipsi perioadele însorite iar vântul va sufla slab, cu ușoare intensificări în Moldova și la altitudini mari. Maximele se vor încadra între 2 și 11 grade.

În Capitală, norii își fac apariția dar vor lasă loc și soarelui, chiar dacă temperaturile mai scad puțin față de ziua de ieri, tot cald va fi pentru luna Ianuarie. La amiază, mercurul din termometre va urca până la 7-8 grade.

La munte se anunță atmosferă schimbătoare cu precipitații în Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali, în nordul Carpaților Orientali iar izolat și în restul zonei montane. La altitudini de peste 1400 de metri va ninge și tot pe aici vântul va sufla mai tare. În schimb, temperaturile vor fi peste mediile perioadei.

Miercuri, vremea va fi în continuare caldă pentru această perioadă, însă cerul va avea înnorări în jumătatea nordică și  vor fi precipitații mixte în Maramureș, Transilvania și Crișana iar la atitudini mai mari de 1400 de metri, trecător, va ninge slab iar vântul se va intensifica. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 11 grade.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică, nord-vest cât și în sud-vestul continentului vor fi ploi pe arii extinse, importante cantitativ, iar temperaturile vor fi modeste pe timpul zilei.

De asemenea, în Peninsula Scandinavă precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare  se vor extinde iar vremea va fi rece.

În restul continentului temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei,  local va fi ceață și izolat burniță, dar în general va fi vreme frumoasă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite